de Alexandru Vasile Sava
Situația politică din Statele Unite este importantă pentru noi toți. Pe de-o parte, din cauza rolului de hegemon economic, cultural și militar jucat de America, schimbările din interiorul societății americane reverberează mereu la nivelul periferiei, cu atât mai mult în România, unde elitele politice din ultimii 20 de ani au făcut o tradiție din supunerea necondiționată în fața deciziilor economice și aventurilor imperialiste ale Washington-ului. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de apropierea alegerilor prezidențiale (8 noiembrie) și de agitația crescândă a vieții politice americane: de la Black Lives Matter la mișcarea din jurul lui Bernie Sanders, de la protestele împotriva construcției unei conducte de petrol (Dakota Access Pipeline) care ar trece prin spații culturale protejate de lege și prin subsolul râului Missouri la campania pentru un salariu minim federal de 15$/oră, de la greva deținuților din mai multe state la campaniile privitoare la datoriile studențești. Faptul că în Statele Unite ale Americii un candidat care se auto-intitula socialist a reușit să mobilizeze suficientă susținere încât să reprezinte o amenințare pentru preferata elitelor financiare reprezintă un mare pas înainte spre legitimarea ideilor de stânga după prăbușirea regimurilor staliniste din Europa de Est, în ciuda confuziei dintre socialism și o variantă modest reglementată, cu plasă socială de siguranță, a capitalismului. Puține regimuri au investit mai mult timp și efort în discreditarea oricăror idei de stânga precum cel al capitalismului american, și cu toate acestea, în ultimii ani, peste o treime din americani și peste jumătate din tinerii sub 40 de ani au ajuns să aibă o părere pozitivă despre socialism.
Lucrurile acestea se reflectă și în mișcările de masă care au loc în SUA la nivel național. Seria de greve din campania „Fight for $15” pentru un salariu minim de 15 dolari pe oră și pentru dreptul la sindicalizare fără aprobarea conducerii patronale, începută de muncitorii new-yorkezi din sectorul fast-food la sfârșitul lui 2012, a ajuns anul trecut să mobilizeze zeci de mii de muncitori din peste 200 de orașe americane. Mai important, muncitorii sunt predominant din sectoare prost plătite și tradițional lipsite de reprezentare sindicală: lucrători în fast-food, vânzători în magazine și benzinării, personalul din aeroporturi și îngrijitori medicali. În acest timp, s-a reușit introducerea unui salariu minim local de 15 dolari pe oră în New York, Seattle, Los Angeles și San Francisco!
O cauză ceva mai celebră este mișcarea „Black Lives Matter”, pornită în 2014 după uciderea de către poliție a mai multor tineri afro-americani neînarmați, o mișcare care denunță rasismul forțelor de ordine, militarizarea poliției și cvasi-imunitatea ofițerilor de poliție în fața tribunalelor, dar și rasismul instituționalizat mai amplu din societatea americană, reflectat și în condițiile socio-economice precare ale unei bune părți din comunitatea afro-americană. În 2015, de exemplu, dintre cele 102 cazuri raportate de ucidere a unor afro-americani neînarmați de către poliție, doar 2 au rezultat în condamnări și doar un polițist a fost condamnat la închisoare pentru 1 an (pe care îl poate îndeplini stând doar weekend-urile în penitenciar)! Deși afro-americanii formează doar 13% din populația americană, ei constituie 37% din victimele violenței polițienești.
Aceste mișcări, împreună cu cea pentru drepturile imigranților, care se opune escaladării fără precedent a deportărilor (peste 2,5 milioane sub administrațiile Obama – mai mult decât a deportat oricare alt președinte din secolul trecut), cea pentru eliminarea datoriilor studențești și campaniile pentru conservarea mediului au reușit să se coalizeze suficient de bine încât mesajele unei mișcări să circule la protestele celorlalte, cum ar fi preluarea de slogane anti-rasiste de către mișcarea „Fight for $15”. Mai mult, „Black Lives Matter” s-a extins peste hotare, declanșând o mișcare incipientă similară în Marea Britanie, precum și o solidarizare cu cauza palestinienilor.
Socialist Alternative, filiala CWI din SUA, a participat la toate aceste mișcări, încercând să conecteze luptele locale cu o critică generală a capitalismului și mobilizându-le împotriva unor compromisuri liberale care vor rezulta pe termen lung în îmbunătățirea condițiilor doar pentru cei mai privilegiați membri ai comunităților – a se vedea, de pildă, coalizarea multor lideri ai comunităților de culoare sau lideri sindicali în jurul candidaturii lui Hillary Clinton, o candidată cu o lungă istorie anti-sindicală și de promovare a unor politici rasiste pe plan intern și imperialiste pe plan internațional.
Dificultatea cea mai mare a stângii americane în momentul de față este depășirea șantajului pe care Partidul Democrat – un partid de facto de dreapta – îl exercită împotriva electoratului, amenințând că orice împotrivire la politicile și candidaturile lor sunt totuna cu susținerea conservatorilor Republicani. Deși candidata Democraților a susținut demantelarea unei bune părți a sistemului social american, tratatele de liber-schimb precum NAFTA, CAFTA, TPP și TTIP, care au contribuit masiv la dezindustrializarea multor zone, și politicile anti-infracționalitate și de finanțare a închisorilor private, care au dus la situația actuală în care SUA are cel mai mare număr de deținuți din lume (dintre care persoanele de culoare – negrii și hispanicii – formează 58% din numărul deținuților, deși ei reprezintă doar un sfert din populația SUA), ea este prezentată deodată ca un aliat al comunităților sărace și al minorităților etnice. Mai mult, deși Clinton a susținut, ca senator și apoi ca secretară de stat (echivalentul american al ministrului de externe), invazii care au contribuit la destabilizarea Orientului Mijlociu și-a Africii de Nord, precum și lovituri de stat în America Latină (Honduras și Paraguay), ea este prezentată ca un diplomat responsabil. Toate aceste comparații se bazează doar pe notorietatea și obscenitatea contra-candidatului său, o caricatură a lui Mussolini croită pe măsura epocii Reality TV-ului.
Socialist Alternative, împreună cu alte grupări de stânga, au oferit o susținere critică candidaturii lui Sanders, atrăgând atenția asupra erorii sale strategice de a se afilia Partidului Democrat și de a încerca să obțină nominalizarea acestui partid, precum și asupra necesității creării unui partid de stânga de masă ca alternativă la Partidul Democrat. Democrații sunt, cel puțin după epoca Reagan și după adoptarea entuziastă a așa-numitei „a treia căi” (hibridul dintre social-democrația clasică și neoliberalism), un partid de dreapta nereformabil, în care toate vechile mișcări radicale muncitorești, anti-rasiste, anti-război, feministe, pro-LGBTQ sau ecologiste, care s-au aliat partidului de-a lungul secolului trecut, au fost rând pe rând pe rând reduse la vehicule menite să garanteze sprijin pentru partid în rândul minorităților. Doar revendicările liberale pur-formale, de recunoaștere legală a egalității în drepturi, mai au trecere în rândul majorității elitelor de partid, elementele recalcitrante ale mișcărilor progresiste fiind constant marginalizate sau încorporate și domesticite.
Trebuie să menționăm și succesul electoral al filialei din Seattle al Socialist Alternative. În 2013, Kshama Sawant a devenit prima consilieră municipală socialistă din ultima sută de ani în Seattle. A primit peste 80.000 de voturi pe baza unei campanii care promitea majorarea salariului minim la 15 dolari pe oră. Și-a îndeplinit promisiunea la mai puțin de șase luni după ce a fost aleasă, motiv pentru care a fost realeasă în 2015 cu aproape 100.000 de voturi, în ciuda celei mai agresive și bine-finanțate campanii îndreptate împotriva sa de republicani și democrați deopotrivă. Deși ocupă o poziție politică minoră, Sawant a reușit să se facă remarcată la nivel național prin participarea la numeroase campanii, de la opoziția față de evacuări la creșterea salariului minim local, de la susținerea controlului chiriilor la opoziția față de exploatările petroliere în spațiul arctic sau opoziția, în timpul bombardării Fâșiei Gaza din 2014, față de finanțarea militară pe care SUA o oferă Israelului. De asemenea, într-un mediu politic înțesat cu oportuniști și carieriști, Sawant se remarcă prin consistența sa dintre principii și practică: din salariul de 117.000 de dolari pe an pe care-l primește ca membră a Consiliului Municipal, păstrează numai valoarea salariului mediu pe economie din Seattle, adică 40.000 de dolari pe an, restul de bani fiind donați către diverse campanii sociale și politice.
Revenind la Sanders, acesta reprezentase vârful de creastă al unei schimbări de tendință în rândul activiștilor americani, ce consta în deplasarea de la a cere doar schimbări legale la o atenție sporită asupra aplicării efective a legii și la dezvoltarea conștiinței politice a maselor. Pe scurt, progresiștii din SUA au început să realizeze faptul că situația nici unui grup nu poate fi îmbunătățită în mod durabil prin negocieri și înțelegeri între elitele politice și cele civice. Un exemplu aici ar fi lupta pentru drepturile reproductive ale femeilor: deși avortul este legal în SUA din 1973 (drept obținut printr-o hotărâre a Curții Supreme), el este în fapt interzis multor femei printr-o serie de reglementări implementate în mai multe state de-a lungul ultimelor decenii, prin care sunt eliminate clinicile de avort în multe zone ale țării – în Missouri de pildă, un stat cât două treimi din suprafața României și cu peste 6 milioane de locuitori, mai există o singură clinică ce operează avorturi în mod legal (aceeași situație poate fi găsită și în Mississippi, Dakota de Nord și de Sud, Wyoming etc.).
În acest context, cazul lui Bernie Sanders este interesant pentru că, în ciuda popularității sale personale, nu a reușit să coaguleze o mișcare politică în jurul persoanei sale. După înfrângerea sa în alegerile pentru candidatura Democrată, acesta și-a oferit sprijinul lui Hillary Clinton, în ciuda criticilor susținătorilor săi și a unei petiții cu peste 125.000 de semnături care-i cerea să candideze independent și să contribuie la construirea unui nou partid al stângii. În consecință, toate mitingurile sale recente au scăzut dramatic în numărul participanților, comparativ cu zecile de mii pe care îi atrăgea la începutul anului.
În cazul forțelor socialiste, un număr de grupări fie au luat poziția abținerii de la vot, fie a susținerii lui Clinton ca „rău mai mic”. Socialist Alternative, împreună cu o parte din activiștii pro-Sanders, au trecut la susținerea critică a candidaturii lui Jill Stein din partea Partidului Verde (Green Party). Deși un partid în mare parte inactiv în mișcările de masă, a cărui principală miză a fost promovarea politicilor ecologiste și încercarea de a obține mici victorii electorale, schimbările din societatea americană afectează și aceste partide. În vara acestui an, Partidul Verde și-a schimbat platforma, devenind explicit un partid anti-capitalist și eco-socialist, un efect al schimbărilor preferințelor electorale ale americanilor, dar și al intrării în partid a unei noi generații de activiști mult mai conștienți politic.
Deși Stein nu are șanse credibile la câștigarea alegerilor, sondajele plasând-o între 2-7% (față de 2012, când a primit doar 0,36% din voturi), candidatura sa, pe de-o parte, contribuie la legitimarea ideilor socialiste în politica americană și, pe de altă parte, poate aduce, în cazul în care depășește 5% din voturi, zeci de milioane de dolari în finanțare federală pentru următoarele campanii (un nivel la care actualele partide mici din Statele Unite nu visează încă). Dincolo de considerentele pragmatice, o astfel de performanță ar ridica simbolic un partid socialist la gradul de actor politic la nivel federal în SUA, și ar contribui și mai mult la organizarea forțelor politice progresiste în jurul unui front unit.
În Statele Unite, mai mult ca oriunde altundeva, o mișcare politică orientată doar spre succesul electoral nu are șanse de a sparge duopolul Democrat-Republican asupra politicii, în mare parte din cauză că procesul electoral încă rămâne structurat pe principiul „câștigătorul ia tot”, iar manipularea granițelor districtelor electorale garantează că partidele la putere pot să-și asigure dominația pe decenii întregi. La ultimele re-trasări ale granițelor electorale din 2010, de exemplu, strategia Republicană de a câștiga un anumit număr de alegeri pentru a conduce comisiile de reevaluare ale districtelor le garantează acestora un avantaj structural în alegeri până la următoarele re-trasări din 2020. Astfel, ei își mențin majoritatea în Congres, în ciuda faptului că în multe alegeri au pierdut votul popular!
Aceste districte sunt trasate după calculele demografice ale partidelor, care urmăresc îndeaproape logica marketingului de mărfuri. Tacticile partidelor mari sunt așadar tributare unui tip de gândire care reduce cetățenii la consumatori și spectatori ai politicii, cu identități fixe bazate pe câțiva indicatori socio-demografici – o tactică facilitată de dezvoltările cele mai recente în analiza computerizată de date. Această abordare nu doar că urmărește să oprească reprezentarea anumitor grupuri sau poziții politice – a se vedea, de exemplu, scandalurile legate de îngreunarea accesului la vot, care din nou afectează cel mai mult comunitățile sărace și de culoare; ea face parte dintr-un efort concentrat de tribalizare a politicii pe linii identitare.
Indivizilor li se inhibă dezvoltarea acelei conștiințe politice prin care aceștia să se distanțeze de condițiile lor particulare de viață, încercând să înțeleagă structural sistemul în care trăiesc, oferindu-li-se în loc false alegeri pe baza unor antagonisme identitare: rasiale, de gen, de orientare sexuală, de vârstă, de ocupație, de educație etc. – mai puțin antagonismele de clasă, care nu apar decât ocultate în opoziții precum educați-needucați, cosmopoliți-provinciali, săraci-bogați. De aceea, eforturile oricărei stângi nu trebuie să meargă spre vânzarea unui pachet de politici către un electorat predefinit, ci spre dezvoltarea conștiinței de sine a masei din care face parte acea stângă și spre evidențierea caracterului de clasă al conflictelor politice. Aici converg într-un anumit sens toate sarcinile politice ale socialiștilor americani.
În momentul de față, Hillary Clinton are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile de peste câteva zile, însă și în situația improbabilă a unei victorii a lui Trump, scopul pe termen scurt al stângii americane este de a nu permite viitorului președinte o perioadă de acomodare. Luptele începute pe fiecare palier trebuie susținute și duse mai departe, iar noua președinție, care promite a fi și mai reacționară decât cea a lui Barack Obama, trebuie confruntată de către masele organizate. Condițiile actuale din Statele Unite creează o situație favorabilă expansiunii stângii anti-capitaliste și propagării ideilor marxiste. Dată fiind influența globală americană, orice deplasare a societății americane spre stânga promite să ușureze situația mișcărilor progresiste de peste tot din jurul lumii, atât prin exemplul pe care îl oferă, cât și prin contracararea intervențiilor nefaste americane în politica statelor de pe restul globului.
