Solidaritate cu lucrătoarele concediate de la „Filatura”!

Aflăm azi din presa locală (căci în presa centrală regăsim numai propagandă pro-patronat) că două firme de textile din Teleorman își reduc personalul la jumătate, acuzând „dificultățile economice”, iar trompetele capitalului n-au întârziat să sune catastrofa economică cauzată de creșterea salariului minim – chiar dacă, în fapt, scăderea volumului comenzilor și proasta gestiune a patronilor a dus cele două fabrici în situația de față. În paranteză trebuie să amintim că, din cauza schimbărilor în impozitare, creșterea salariului minim complet plătit de către angajatori este de 164 lei (din care angajatul nu vede nici măcar 100 de lei), în timp ce mutarea poverii taxelor în întregime în cârca salariatului a dus salariul minim net din România pe penultimul loc din UE, însă pe primul loc la nivelul de impozitare din cauza cotei unice.

Dacă „jurnaliștii” dreptei ar fi fost interesați de caz dincolo de valoarea sa de propagandă, ar fi aflat cu ușurință mai multe detalii legate de munca în fabricile de textile din Teleorman, care se desfășoară la standardele lumii a treia. Firmele rămân frecvent în urmă cu plata salariilor, halele fabricilor ajung la peste 50 de grade Celsius pe timp de vară și se apropie de 0 grade cu venirea iernii, în timp ce patronii se comportă adesea brutal cu angajatele, umilindu-le și concediindu-le fără vreo intervenție a ITM-ului local, angajatorii beneficiind de obediența aproape totală a administrației locale.

Time International Trading, firma care face majoritatea concedierilor în situația de față, este un exemplu perfect de bișniță colonială. Patronul britanic a fost numit cetățean de onoare în urma contribuțiilor la chermezele publice locale. În ceea ce privește fabricile sale, acestea au fost amendate tardiv de către ITM și cu sume mizerabil de mici, deși pe lista de abuzuri ale firmei numărăm: munca în călduri infernale, care a dus mai multe angajate în spital, cazul femeii care a suferit un avort spontan când supraveghetorii de secție au refuzat să o lase să plece mai repede de la muncă pentru a ajunge la o clinică, munca peste program, pe timp de noapte, în timpul zilelor de sărbătoare, normele tot mai ridicate de producție, lipsa echipamentului de protecție necesar, lipsa pauzelor de baie ș.a.m.d.

În ceea ce privește producția efectivă a fabricilor, ele operează în mare ca subcontractori locali pentru marile branduri de modă. În sensul acesta „productivitatea” angajatelor nu poate fi o problemă în ceea ce privește salarizarea lor. Dacă ne uităm la prețul final al produselor lor, ele își acoperă cu ușurință salariile în câteva ore de muncă. Cea mai mare parte din banii aceștia însă se opresc în eșaloanele superioare ale lanțului de producție, fabricile locale primind doar resturi. Iar când vine vorba de împărțirea acestor resturi, cu greu ar accepta patronii o scădere ușoară de venituri pentru a-și menține afacerea pe linia de plutire pe durata unei perioade mai dificile – și de ce ar face-o, când nimic nu-l împiedică să-și mute capitalul după poftă?

În fața lamentațiilor unor afaceriști și a propagandiștilor care le plâng de milă că nu pot oferi un venit decent salariaților lor, trebuie să răspundem răspicat: nu este nici datoria muncitorilor, nici a statului de a subvenționa fanteziile unora de a fi patroni.

În momentul de față productivitatea României e în continuă creștere, în ciuda anilor de criză, apropiindu-se de nivelul țărilor din Europa Centrală – ba probabil ajungându-l din urmă, având în vedere modurile de scădere artificială a productivității prin trucuri contabile care mută banii către firmele-mamă pentru a scăpa impozitării. Bineînțeles nu acestea sunt țintele ANAF-ului, care e preocupat cu țărani vânzându-și legumele în piață, cu dubla taxare a liber-profesioniștilor, cu numărarea mărunțișului din casele de marcat ale magazinelor de cartier etc.

Vedem astfel cât valorează concesiile minimale ale guvernării în privința salariului minim în lipsa unei organizări reale a muncitorilor. Simpla creștere a salariului minim nu va duce nicăieri, câtă muncitorii dezbinați sunt vulnerabili la concediere în orice clipă. Doar sindicalizarea și controlul direct al muncitorilor pot să se opună unui capital care vine și pleacă după fluctuațiile pieței.

SOLIDARITATE CU LUCRĂTOARELE DE LA „FILATURA”! Cerem reinstituirea lor imediată în funcții și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru toate angajatele!