Seria MAREA DEZVRĂJIRE. După 1989, societatea românească a intrat sub vraja unei mitologii pro-capitaliste și anti-socialiste extrem de agresive. Anulând din start orice discurs critic la adresa capitalismului, această nouă „gândire unică” a facilitat implementarea politicilor catastrofale care au făcut din România cea mai săracă și inegală țară din Uniunea Europeană. Ca să luptăm cu succes împotriva acestor politici, avem nevoie de idei și argumente care să ne desprindă din vraja ideologică a capitalismului și să ne ajute în propunerea unei alternative. Acesta e scopul textelor din seria de față, care continuă în noul an cu traducerea unui eseu[i]despre cum, contrar clișeelor de dreapta, natura umană nu se reduce la egoism și competiție.
De Adaner Usmani & Bhaskar Sunkara
Traducere de Sile Lunu
„Teoretic e bun, dar e rău in practică”. Cei care își manifestă interesul față socialism și ideea unei societăți fără exploatare sau ierarhii sunt deseori întâmpinați cu această replică. Sigur, e un concept drăguț, dar oamenii nu sunt întotdeauna drăguți, nu? Nu e capitalismul mult mai adecvat naturii umane – o natură caracterizată de competiție și corupție?
Socialiștii nu cred în astfel de platitudini. Pentru ei, istoria civilizației e mai mult decât o cronică a egoismului și a cruzimii umane. Ea este și o listă nesfârșită de acte de empatie, reciprocitate și iubire. Oamenii sunt ființe complexe: fac lucruri îngrozitoare, dar și fapte de bunătate, iar în situații dificile pot arăta o grijă extraordinară pentru semenii lor. Asta nu înseamnă că suntem din plastilină și că natura umană nu există. Progresiștii fac uneori această eroare în disputa cu cei care văd omul ca pe o mașinărie care nu face altceva decât să maximizeze utilitatea. În pofida bunelor intenții, această replică merge prea departe.
Socialiștii țin la ideea că toți oamenii împărtășesc câteva interese comune fundamentale, din două motive. Primul e un motiv moral. Socialiștii acuză eșecul societăților actuale de-a asigura necesități de bază ca hrana și locuirea într-o lume a abundenței sau de-a permite dezvoltarea oamenilor blocați în slujbe epuizante, prost plătite și lipsite de satisfacții. Aceste acuze se bazează pe convingerea (mai mult sau mai puțin explicită) că există anumite impulsuri și interese care îi animă pe toți oamenii. Revolta noastră faţă de faptul că indivizilor le este refuzat dreptul la o viață liberă și împlinită e ancorată în ideea că oamenii sunt în mod inerent curioși și creativi, iar capitalismul înăbușă mult prea des aceste calități. Simplu spus, luptăm pentru o lume mai liberă și mai împlinită fiindcă fiecărui om, oriunde s-ar afla, îi pasă de propria sa libertate și împlinire.
Dar acesta nu e singurul motiv pentru care socialiștii sunt interesați de impulsurile universal umane. A avea o concepție despre natura umană ne ajută și să înțelegem lumea în care trăim, ceea ce ajută eforturilor noastre de-a o schimba în bine. Marx spunea că „istoria tuturor societăților de până azi e istoria luptei de clasă”. Rezistența împotriva exploatării și a opresiunii e o constantă a istoriei și poate fi considerată ca parte a naturii umane la fel de mult ca lăcomia sau competiția. Lumea din jurul nostru e plină cu exemple de oameni care își apără viața sau demnitatea. Și, în vreme ce structura socială modelează și limitează capacitatea de alegere individuală, nu există nicio structură capabilă să suprime drepturile și libertățile oamenilor fără să dea naștere, totodată, la reacții de rezistență.
Desigur, istoria tuturor „societăților de până azi” este și o istorie a pasivității și chiar a supunerii. Acțiunile colective de masă împotriva exploatării și a opresiunii sunt rare. Dacă oamenii de pretutindeni sunt hotărâți să-și apere interesele individuale, de ce nu o facem mai des? Ei bine, ideea că toți oamenii au motive să lupte pentru o viață liberă și împlinită nu înseamnă că vor avea mereu și capacitatea s-o facă. A schimba lumea nu e treabă ușoară, iar riscurile implicate de acțiunea colectivă pot părea adesea copleșitoare. De exemplu, lucrătorii care hotărăsc să se alăture unui sindicat sau să intre grevă pentru a-și îmbunătăți condițiile de muncă intră automat în vizorul patronilor și pot chiar să-și piardă locurile de muncă. Acțiunea colectivă e posibilă atunci când mai mulți indivizi, diferiți între ei, își asumă împreună aceste riscuri, așa că nu trebuie să ne surprindă că asta se întâmplă rar și pe perioade scurte. Altfel spus, socialiștii nu cred că absența mișcărilor de masă e semnul unei lipse inerente a dorinței de luptă sau a conștientizării propriilor interese. Mai degrabă, protestele sunt rare pentru că oamenii sunt raționali și știu că, în situația politică actuală, schimbarea e o speranță riscantă și îndepărtată, așa că își dezvoltă propriile strategii de-a supraviețui cum pot.
Numai că, uneori, oamenii ies in față și își asumă riscul. Se organizează și construiesc mișcări pornite de jos. Istoria abundă în exemple de oameni care au luptat și luptă împotriva exploatării, iar una dintre principalele noastre sarcini ca socialiști este să sprijinim aceste mișcări și să facem în așa fel încât acțiunea colectivă să devină o opțiune viabilă pentru și mai mulți oameni. În acest efort – ca și în procesul de stabilire a valorilor unei societăți mai juste – vom fi sprijiniți, nu împiedicați, de natura noastră umană comună.
