O lume în tumult, criza sistemului continuă: Raport de la Școala de Vară a CWI 2018

Mihnea Anțilă

Mâna de Lucru este un grup politic socialist care susține, comunică și cooperează cu Committee for a Workers’ International (în traducere liberă, Comitetul pentru o Internațională a Lucrătorilor). Ce este CWI? Pe scurt, o organizație socialistă internațională ce are ca obiectiv construirea unei mișcări socialiste cu caracter transnațional. Acest scop se impune de la sine, întrucât este singurul mod în care ne putem opune capitalismului mondial, ce are el însuși  un caracter transnațional. CWI are secțiuni în peste 45 de țări, acestea funcționând fie ca partide de sine stătătoare, fie ca tendințe în cadrul unor formațiuni mai largi. De asemenea, CWI are membri importanți în mișcări sindicale, studențești, feministe, anti-rasiste și ecologiste (mergeți aici pentru mai multe detalii despre CWI).

O parte dintre membrii CWI, aproximativ patru sute din peste treizeci de țări, au fost prezenți în perioada 15 – 20 iulie la Școala de Vară 2018 a CWI de la Barcelona, mai exact campusul Universității Autonome, un loc ideal pentru organizarea unui astfel de eveniment, marcat de o reziliență anunțată de către graffiti-urile cu mesaje socialiste care împânzesc clădirile campusului.

Scopul Școlii de Vară e de a crea conexiuni mai puternice între membrii CWI și de a oferi participanților o perspectivă globală de analiză marxistă asupra evenimentelor importante care au avut loc în ultimul an, dar și asupra luptelor locale în care membrii CWI au fost implicați. Așadar, dezbaterile din cadrul Școlii de Vară constau în sesiuni plenare ce au în vedere teme generale și comisii speciale simultane pe teme specifice.

Anul acesta, sesiunile plenare au avut ca temă „Criza globală capitalistă” și „Europa – stadiul luptei de clasă”. Comisiile speciale simultane au avut ca obiective discuții despre „Israel/Palestina și chestiunea soluției celor două state”, „Orientul Mijlociu în criză”, „Revoluția și contrarevoluția din America Latină”, „SUA în criză”, „Africa Sub-sahariană și Africa de Sud”, „China – lupta împotriva represiunii”, „Europa de Est după restaurația capitalismului”, „Lupta împotriva extremei drepte”,  „Inteligența artificială sub capitalism și ce însemnătate are pentru socialism”, „Irlanda și lupta pentru dreptul la avort”, „Femei, feminism socialist și politici identitare” etc.

Așadar, primul set al sesiunilor plenare, „Criza globală capitalistă”, a fost deschis de către Peter Taaffe, membru al Comitetului Executiv al CWI și Secretarul General al Partidului Socialist (Anglia și Țara Galilor). În paranteză fie spus, Peter Taaffe a fost unul dintre membrii marcanți ai Militant, grupul politic ce a pus bazele CWI, el fiind totodată implicat și în luptele membrilor Militant din consiliul local al orașului Liverpool, lupte care au condus la construirea a peste 5000 de locuințe sociale în perioada 1983-1987. De asemenea, Militant a jucat un rol cheie în mișcarea de masă împotriva Poll Tax din 1990 care a condus, în mod direct, la căderea premierului Margaret Thatcher.

Peter a deschis prezentările subliniind că 2018 reprezintă un an important pentru CWI, întrucât o serie de membri ai organizației au fost implicați, cu rezultate pozitive, în mai multe evenimente importante. Astfel, a fost menționată victoria împotriva referendumului pentru dreptul la avort din Irlanda (un articol pe larg în privința acestei lupte poate fi regăsit și în ultimul număr al ziarului nostru, în curând și pe site), participarea tovarășilor de la secțiunea spaniolă, Izquierda Revolucionaria, în lupta pentru autodeterminare din Catalunia, implicarea lor și în protestele și grevele împotriva violenței femeilor, lupta membrilor noștri din Seattle împotriva gigantului Amazon etc. Aceste mișcări semnalează, în feluri diferite, faptul că intrăm într-o nouă eră de transformări și zbateri sociale, o eră în care mișcările sociale de revoltă împotriva capitalismului și a formelor sale de opresiune cresc în intensitate.

În continuarea discursului său, Peter a oferit o analiză a celor mai importante evenimente politice din anul în curs și a repercusiunilor acestora, legându-le de intensificarea revoltelor deja menționate. Astfel, el a vorbit despre recenta alegere în funcția de Președinte al Mexicului a lui Andres Manuel Lopez Obrado (AMLO), survenită în urma unor ample mișcări sociale, cu voturile a peste trezeci de milioane de mexicani! Dar victoria lui AMLO nu înseamnă că situația se va schimba radical peste noapte, așa cum a subliniat și Carla de la secțiunea din Mexic a CWI. Clasele conducătoare se vor opune oricăror reforme sociale importante. Cu toate acestea, recentele alegeri au demonstrat că există o acumulare profundă de nemulțumire a maselor în privința condițiilor sociale, economice și politice.

De asemenea, s-a vorbit despre situația din Statele Unite, accentuându-se ideea că deși au trecut zece ani de la criza financiară, situația nu s-a îmbunătățit în mod substanțial. Într-adevăr, s-au creat locuri noi de muncă, dar acestea sunt prost plătite și, mai mult, fac parte din categoria slujbelor „nesigure”. Surplusul de valoare extras din munca lucrătorilor nu se reîntoarce în investiții și în salarii crescute, iar bula imobiliară a început din nou să ia proporții. În aceste condiții, o nouă criză economică se prefigurează la orizont. Mai mult, americanii au ales un președinte eratic și imprevizibil, un președinte care nu respectă regulile de joc ale claselor conducătoare capitaliste, nefăcând altceva decât să înrăutățească mai mult o situație care și așa este suficient de fragilă. În acest sens, Keely de la filiala din Boston a secțiunii din SUA, Socialist Alternative, a subliniat în intervenția sa că în rândul americanilor a scăzut încrederea în instituțiile statului, ceea ce s-a și văzut în recentele alegeri parlamentare. Mai mult, Keely a remarcat că în interiorul Partidului Republican există disensiuni cu privire la susținerea lui Trump, dar cu toate acestea acei reprezentanți ai establishmentului care i se opun refuză să îl confrunte în mod direct, deocamdată.

Tot în această direcție s-a situat și intervenția lui Paul Murphy, membru al Parlamentului Irlandei și al Partidului Socialist din Irlanda (secțiunea irlandeză a CWI). Paul a afirmat că Trump trebuie considerat un simbol al decăderii capitalismului și, cu toate că o parte a establishmentului american îi este împotrivă, el le reprezintă interesele și provine din rândurile lor. În plus, eșecul întâlnirii G7 reprezintă o expresie clară a faptului că ceea ce azi numim „capitalism modern” se află în criză, iar alegerea lui Trump confirmă trecerea la un nou stadiu, protecționist, care poate intensifica procesul de de-globalizare. Concluzia parlamentarului irlandez a fost că întrebarea pe care ar trebui să ne-o adresăm este nu dacă va fi un război economic, deoarece el a început deja, ci care va fi impactul său, cât de rapid va escalada el?

Pe de altă parte, reprezentanții secțiunii CWI din SUA care au luat cuvântul au remarcat și evoluțiile pozitive în ceea ce privește mișcarea de stânga din America, făcând referire la succesele obținute de organizația Democratic Socialists of America (DSA), cu care membrii CWI au dezvoltat relații strânse de colaborare și în special succesul înregistrat de Alexandria Ocasio-Cortez în alegerile primare din New York (urmat, recent, de cel al Juliei Salazar, tot în New York), care recent a și obținut un loc în Congres. De altfel, în ultima perioadă, înscrierile de noi membri în DSA au crescut exponențial, ajungând la peste cincizeci de mii în luna septembrie a acestui an.  

În contextul războiului economic declanșat de către președintele american, trebuie menționată și analiza lui Vincent de la secțiunea chineză a CWI. Vincent a scos în evidență faptul că trebuie să acordăm o atenție sporită evoluției situației politice din China, întrucât aceasta reprezintă deja a doua mare putere imperialistă a lumii, iar influența ei este resimțită peste tot. Anul 2018 a adus cu sine unele schimbări majore în politica internă a țării. S-a produs o tranziție, de la o conducere dictatorială colectivă  la una individuală, președintele Xi Jinping consolidându-și pozitia în partid, ba chiar sporindu-și capitalul de putere. Tot la capitolul evenimente interne, merită notat că în anul în curs au avut loc și unele proteste, cum ar fi cele legate de decizia guvernului de a interzice accesul la site-uri cu „conținut homosexual”. Ca reacție la asta, peste două sute patruzeci de milioane de oameni au protestat pe internet, postând hashtag-ul „Iamgay”, ceea ce a forța autoritățile să retragă interdicția respectivă! La nivelul politicii externe, statul chinez dezvoltă un „imperialism cu caracteristici chineze”, așa cum l-a numit Jaco de la secțiunea din Hong Kong, în special prin „Belt and Road Initiative” (supranumit și Noul Drum al Mătăsii), cel mai mare proiect de infrastructură din istoria omenirii, menit să faciliteze exportul de produse chinezești către restul lumii și a atenua criza de supra-producție cu care se confruntă economia chineză.

La antipozi se înregistrează o nouă perioadă de creștere economică, conform lui Anthony de la secțiunea australiană. Chiar și în aceste condiții, cele mai recente sondaje indică faptul că o mare parte dintre tineri sunt în favoarea socialismului. Cum se explică acest paradox? Boom-ul economic nu îi avantajează pe toți locuitorii în mod egal. Astfel, se înregistrează decalaje din ce în ce mai mari în privința inegalității de venituri, iar tinerii realizează că, în mare parte, condițiile de trai sunt mai dificile comparativ cu perioada în care părinții lor erau de aceeași vârstă cu ei. O altă problemă remarcată de către Anthony este că, în general, în Australia se guvernează cu guverne minoritare, ceea ce conduce la tensiuni și o putere fragilă a executivului în exercițiu. Sindicatele sunt însă destul de slab organizate și reprezentate, un impediment major pentru conturarea unei autentice lupte de clasă.

Cea de-a doua sesiune plenară a avut ca subiect situația din Europa. Din lipsă de spațiu nu voi acoperi aici toate temele discutate, așa că mă voi limita la câteva concluzii. Pe scurt, a existat un consens în rândul celor care au luat cuvântul cu privire la situația nuanțată existentă acum în Europa. Criza politică din interiorul UE generată de către măsurile de austeritate impuse populațiilor în timpul și ulterior crizei financiare, criza imigranților, precum și măsurile pro-capital adoptate la nivel european, cuplate cu o slabă organizare a forțelor de reprezentare a lucrătorilor au condus la un val de resurgență a dreptei populiste. Acest lucru nu a făcut decât să conducă la diviziuni și mai mari în cadrul UE, iar efectele se traduc și în performanțe economice în scădere în zona euro. Instabilitatea crescută oferă perspectiva apariției unor regimuri autoritare, iar acest lucru îl putem vedea deja petrecându-se sub ochii noștri, cazurile Poloniei și Ungariei fiind suficient de elocvente.

Există totuși și reacții din partea clasei lucrătoare, iar recentele demonstrații din Catalunia precum și mobilizarea în cazul referendumului deja amintit din Irlanda sunt un exemplu bun. Dar situația nu este una extrem de îmbucurătoare la nivelul principalelor forțe de stânga din țările Europei. În Marea Britanie, deși există încă un entuziasm sporit pentru Corbyn, acesta are de înfruntat o consistentă opoziție din partea blairiștilor din partid. În Germania, Die Linke a câștigat voturi în plus în Vest, comparativ cu alegerile anterioare, dar în același timp a pierdut voturi în Est, chiar în dauna AfD. Podemos s-a confruntat cu o serie de scandaluri interne îndreptate împotriva lui Iglesias, iar poziția partidului în cazul independenței Cataluniei nu a fost una corectă, în favoarea autodeterminării. În Franța a existat, de asemenea, un val de entuziasm în privința candidaturii lui Mélenchon din alegerile prezidențiale, când a primit aproximativ șapte milioane de voturi, dar noul său partid, La France Insoumise, se confruntă cu probleme de organizare structurală și nu și-a orientat suficient de mult discursul și soluțiile către clasele lucrătoare. În concluzie, situația din Europa este una ambivalentă. Există premisele unor mișcări sociale ample generate de criza capitalistă, dar stânga trebuie să se regrupeze și să profite de această oportunitate pentru a propune o alternativă socialistă reală.

În încheiere, vreau să spun că experiența interacțiunii cu oameni din toate colțurile lumii este una esențială în lupta pentru construirea unei alternative socialiste. Spun esențială pentru că te poți convinge că nu ești singur, că mai există oameni care îți împărtășesc valorile, principiile și viziunea. Cum să nu câștigi încredere după ce îl cunoști pe Paul, plecat în 1990 în Polonia să înființeze o secțiune CWI, sau pe Amer, suedezul de origine palestiniană aflat mereu în prima linie a demonstrațiilor anti-fasciste, sau pe Asad, care reușește să lupte pentru ideile marxiste în Iran, sau pe David, plecat, după destrămarea URSS, în Rusia să înființeze o secțiune CWI, sau pe Claire, englezoaica cu ochi reci care a participat la revoltele din Paris din Mai ’68, a dus ilegal tiparnițe în Țara Bascilor pe vremea dictaturii lui Franco, a călătorit clandestin în URSS! Toți acești tovarăși demonstrează că se poate și că lumea va fi a noastră.