Cine crede că asistăm la confruntarea dintre un guvern de stânga și sute de mii de protestatari de dreapta nu se poate înșela mai amarnic. Prin această luare de poziție încercăm să oferim zece puncte de plecare pentru o perspectivă de stânga asupra evenimentelor curente.
1) Ordonanța de urgență a guvernului PSD este pur și simplu revoltătoare. Prin ea, PSD a capturat niște teme legitime, ca reformarea codului penal și suprapopularea din închisori, pentru a-și servi interesele de grup. Ordonanța prevede decriminalizarea oricărui abuz în serviciu cu prejudicii de sub 200.000 de lei câtă vreme abuzul nu a adus o vătămare suficient de gravă unei persoane fizice sau juridice, însă determinarea acestei gravități ar rămâne strict la latitudinea judecătorului. Această modificare practic i-ar achita pe mulți dintre cei deja condamnați ori aflați sub urmărire penală (inclusiv Dragnea) pentru abuz în serviciu. Însă poate cea mai gravă prevedere a ordonanței, cel puțin pe termen lung, e aceea că pedepsirea discriminării pe bază de sex, etnie, religie, orientare sexuală, afiliere politică etc. „nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”, ceea ce înseamnă că am putea, de pildă, avea legi rasiste în România fără ca nimeni să meargă la pușcărie pentru asta! Numai din acest motiv și orice încercare de a justifica ordonanța de urgență e o aberație juridică, etică și politică.
2) Prin această ordonanță de urgență și maniera neo-feudală în care a impus-o, PSD a demonstrat din nou că nu este un partid de stânga, care să reprezinte interesele lucrătorilor și ale categoriilor sociale oprimate. PSD este și va fi mereu un partid al oligarhilor și birocraților corupți, cu o agendă economică neoliberală în care până și măsurile sociale, ca majorarea salariului minim, sunt de fapt luate în sprijinul capitalului autohton. În loc să se ocupe de reformarea codului muncii, probabil cel mai anti-angajați cod din toată Europa, iată că urgența lor este să reformeze codul penal. În loc să-i apere pe oamenii exploatați și abuzați la locul de muncă, precum lucrătoarele de la fabrica De’Longhi (și alte milioane de români ca ele), PSD își apără corupții – asta e prioritatea lor numărul unu într-o țară măcinată de sărăcie.
3) Argumentul că PSD trebuie lăsat să facă ce vrea pentru că a câștigat alegerile (cu doar 18% dintre voturile eligible, de altfel) este de o inepție monumentală și e identic cu cel folosit în aceste zile de fanii lui Donald Trump. Democrația nu se reduce la alegeri din patru în patru ani (unde oferta electorală este oricum extrem de limitată, cel puțin la noi, de unde și prezența la urne de sub 40% anul trecut), ci înseamnă și stat de drept, și separarea puterilor în stat, și dreptul de a protesta împotriva guvernului. E în multe feluri lămuritor faptul că o astfel de banalitate încă trebuie rostită în 2017.
4) Ce nu ține de sfera democrației, însă, sunt apelurile unora dintre protestatari pentru „interzicerea PSD”, care îi fac să aibă mai multe în comun cu adversarii lor decât și-ar dori. De altfel, indignarea perfect îndreptățită și binevenită față de abuzurile și corupția liderilor PSD s-a prelungit, în unele cazuri, într-o diabolizare a alegătorilor PSD, a mult huliților „asistați social” (uitându-se din nou că avem cel mai mic procent de asistați social din toată Uniunea Europeană!), care nici nu au mers la vot în marea lor majoritate, iar asta tocmai pentru că nici un partid nu a reușit să le ofere o agendă relevantă pentru problemele lor cele mai mari. Or, un partid nu trebuie confundat cu oamenii care l-au votat și care, în cazul de față, au votat un program electoral în care nu se pomenea nimic despre vreo grațiere a corupților ori decriminalizarea abuzurilor în serviciu. Participă, fără îndoială, destui foști alegători PSD la aceste proteste, cele mai mari din 1989 încoace, iar revolta lor (și a altora, care nu pot participa) este tot atât de sinceră și de legitimă ca a celorlalți.
5) Protestele însă mai tind și să ignore abuzurile luptei anti-corupție, reliefate cel mai clar de scandalul din jurul generalului Coldea (probabil doar vârful aisbergului), iar acum de ancheta deschisă de DNA asupra ordonanței de urgență, care iese din sfera atribuțiilor sale juridice. Faptul că aceste derapaje ale DNA sunt ignorate sau chiar justificate în numele luptei anti-PSD confirmă încă o dată caracterul profund maniheist al spațiului nostru public: dacă PSD e „răul absolut”, atunci DNA & Co. reprezintă „binele absolut”. Numai că nu poți lupta pentru democrație și statul de drept prin derapaje clare de la democrație și statul de drept. Scopul nu scuză mijloacele, căci mijloacele greșite ajung să pervertească și cele mai nobile scopuri.
6) Apropo de scopuri: să amintim că lupta anti-corupție a țintit numai corupția politică și birocratică, ignorând în mod sistematic abuzurile stridente ale corporațiilor străine în România și, în genere, ale capitalului asupra lucrătorilor. Anti-corupția autentică, mai ales într-o țară săracă și inegală ca România, trebuie să vizeze și privatizările în serie care au decimat industria țării, contractele cu multinaționale pe sume nejustificat de mari, redevențele disproporționat de mici primite de stat din exploatarea resurselor naturale de către alții, abuzurile băncilor împotriva oamenilor simpli, evacuările forțate ș.a.m.d. De altfel, probabil singurul aspect pozitiv al ordonanței de urgență este că noțiunea de „funcționar” (care poate fi anchetat pentru abuz în serviciu) îi va cuprinde și pe cei din mediul privat.
7) Apoi, un alt aspect care trebuie evidențiat este tenta de dreapta pe care au căpătat-o parțial protestele, de la sloganele extremiste de genul „PSD, ciuma roșie” la prezența complet inoportună la proteste a unuia ca Iohannis, al cărui partid este tot atât de mult parte a problemei ca și PSD. De altfel, implicarea viguroasă a politicienilor și a presei de dreapta de partea protestelor riscă să alimenteze opinia că dreapta instrumentalizează aceste proteste și că, de fapt, asistăm la lupta dintre forțe politice rivale. E cu atât mai important, așadar, ca protestatarii să își exprime explicit revolta – la fel ca acum cinci ani – față de întreaga clasă politică românească.
8) De asemenea, trebuie condamnate categoric abuzurile grosolane ale Jandarmeriei, ele însele niște derapaje grave de la statul de drept, care au loc în mod recurent de foarte mulți ani fără ca nimic semnificativ să se schimbe. Jandarmeria este o instituție represivă care ia în mod intrinsec partea puterii, oricare ar fi ea, și de multe ori prin metode subversive și la limita legii, după cum a sugerat-o și episodul tragico-comic al maiorului sub acoperire bătut de propriii săi colegi. Or, aprobarea entuziastă de către unii protestatari a abuzurilor jandarmilor – în încercarea de-a se delimita de „ultrași” și a prezerva astfel caracterul relativ pașnic al protestelor (relativ pentru că unele dintre mesajele apărute încă din primele zile ale protestelor, precum cele care glorifică abuzurile sexuale din pușcării, numai pașnice nu sunt) – e nu doar suspectă din punct de vedere moral, ci și profund incoerentă, atât în raport cu țelul declarat al protejării statului de drept, cât și față de caracterul anti-sistem al protestelor, căci nu poți protesta credibil împotriva sistemului solidarizându-te, oportunist, cu cea mai represivă instituție a sistemului.
9) Cu toate hibele și derapajele lor inevitabile, protestele sunt însă perfect justificate în revolta lor. De aceea, stânga independentă nu poate sta deoparte pe motiv că se scandează sloganuri de dreapta ori că încearcă să profite forțe politice de dreapta. Toate protestele de masă de o asemenea anvergură au contradicțiile lor, mai ales într-o țară ca România, unde elementele de dreapta sunt prevalente în primul rând pentru că acestea sunt condițiile la nivel de conștiință în acest moment, dar și din cauza slabei organizări a stângii locale. Nivelul de conștiință al oamenilor nu poate avansa în direcția dorită de noi dacă noi nu intervenim în proteste și mișcări de stradă – atunci când sunt justificate și au o miză pentru stânga – pentru a oferi o voce anti-sistem alternativă la cea a dreptei. Altminteri, dreapta va continua să monopolizeze astfel de răbufniri populare, iar „protestele de stânga” pe care le așteptăm cu toții nu o să se întâmple niciodată.
10) În concluzie, stânga trebuie, pe de-o parte, să denunțe categoric guvernul PSD și abuzurile sale, dar și, pe de altă parte, să atragă atenția asupra limitelor luptei anti-corupție și a derapajelor de dreapta ale protestelor, dintre care cel mai flagrant e însăși diabolizarea facilă a alegătorilor PSD și falsa dihotomie dintre „cele două Românii” pe care aceasta se bazează. Căci salariile decente, drepturile la locul de muncă, locuințele ieftine, serviciile publice de calitate etc. sunt interesele celor mai mulți dintre români – și ale celor care sunt acum în stradă, și ale celor care stau în casă; și ale celor care au votat cu PSD, și ale celor care au votat cu alt partid ori care n-au votat cu nimeni (60% dintre români). Și tocmai de aceea această retorică maniheistă și dezbinătoare convine de minune tuturor partidelor politice, pentru că eludează interesele noastre comune ca lucrători și absența oricărei reprezentări politice a acestor interese. Or, datoria stângii în aceste clipe este să atragă atenția asupra acestor interese comune și a nevoii de a construi o alternativă care să le reprezinte cu adevărat.
Excelenta sinteza. Multumim 🙂
Daca PSD actioneaza ca un grup mafiot, dovedit ( si sustinut chiar si in acest articol ) si intra sub incidenta articolelor din constitutie care prevad situatiile de scoaterea unui partid in afara legii, de ce atata temere din partea intelectualilor de stanga pentru aceasta procedura, ce-i drept umpic extrema ? Ar fi in pericolul sa-si asume responsabilitatea crearii unui adevarat partid de stanga si sa lase confortul de a comenta elitist prin articole si bloguri, pline de corectitudine politica ?
Si sa nu aud replica de genul ca doar unii din conducere si unii din guvern fac favorizarea infractorului, restul sunt niste bieti nevinovati simplii membrii…nu,sunt complici ! CHIRICA de la Iasi e tot ce poate PSD in materie de libertate de exprimare ? serios ? asta e partid sau omerta ?