de Vlad Mureșan
2018 pare să fie anul în care puterea politică internaţională a Israelului își face din nou simţită prezenţa. Ultima sa ţintă este Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, împotriva căruia s-a pornit o campanie publică de denigrare sub acuzaţia de antisemitism. Corbyn, un susţinător al mişcării Boycott, Divestment, Sanctions (BDS) – o campanie internaţională de solidaritate cu poporul palestinian –, este acuzat de antisemitism deoarece a criticat practicile represive ale statului israelian. Fără îndoială, unul dintre motivele pentru care campania împotriva liderului laburist a devenit atât de mediatizată se datorează şi modului în care a fost instrumentalizată politic de către dreapta britanică (atât din afara, cât și din interiorul Partidului Laburist) care, în ciuda propriei istorii bogate de antisemitism, a profitat de acest prilej pentru denigrarea opoziţiei.
În acest an s-a putut observa o intensificare a activităţii politice internaţionale a guvernului condus de Netanyahu, în contexul în care practicile sale expansioniste împotriva palestinienilor, criticate de către comunitatea internaţională, s-au înrăutăţit[1], iar inegalităţile din rândul populaţiei israeliene au crescut[2]. Acesta este un subiect de interes special pentru noi deoarece guvernul PSD pare determinat să devină un aliat important al Israelului, România fiind prima ţară din UE care a luat în considerare mutarea ambasadei de la Tel Aviv în Ierusalimul ocupat.
Statul israelian, ideologia sionismului şi definiţia antisemitismului
Nu trebuie să uităm niciodată crimele istorice ale antisemitismului, care şi-au găsit apogeul în Germania nazistă și regimurile sale satelit. De altfel, începuturile statului israelian de la mijlocul secolului al XX-lea se datorează persecuţiei evreilor de pe teritoriul Europei, mişcarea sionistă însăși apărând cu mult înainte, după un val de pogromuri de pe teritoriului Rusiei ţariste de la sfârșitul secolului XIX. Primele imigrări pe teritoriul Palestinei au avut loc între 1882 şi 1903, facilitate prin achiziţionarea de teren de la latifundiarii locali. Cu toate acestea, este indiscutabil că, odată cu declanşarea războiului arabo-israelian din 1948, proiectul de stat israelian a luat o turnură puternic colonială, iar populaţia palestiniană a devenit un subiect aflat sub ocupație. Legitimat de ideologia sionismului, care susţine necesitatea întoarcerii poporului evreu pe meleagurile promise, statul israelian se află încă din 1948 într-o continuă şi violentă expansiune, într-un proces care a transformat în jur de 5 milioane de palestinieni în refugiaţi[3] şi Fâşia Gaza în cea mai dens populată zonă de pe planetă[4], făcând puțin probabilă, la ora actuală, consolidarea unui stat palestinian separat de cel israelian. În acest moment, rămăşiţele statului palestinian, Cisiordania şi Fâşia Gaza, se află sub administarea statului israelian şi sunt dependente din toate punctele de vedere de acesta[5].
Ideologia sionistă a stat la baza proiectului etatist israelian indiferent de culoarea politică a partidelor aflate la putere[6], încercând din răsputeri să construiască o suprapunere aproape perfectă între sionism şi identitatea evreiască, în ciuda opoziţiei substanțiale din interiorul comunităţilor evreiești de pretutindeni. Astfel, orice atac la adresa politicilor statului israelian este imediat condamnat ca antisemitism. Deşi vocile contestatare din interiorul comunităţii evreieşti s-au multiplicat în ultimii ani[7], sionismul rămâne o putere politică la nivel mondial, care maschează caracterul profund anti-democratic al statului israelian, care în 19 iulie 2018 a adoptat o nouă lege care stipulează că „Israelul este tărâmul istoric al poporului evreiesc, care are dreptul exclusiv la autodeterminare națională pe acest teritoriu”[8], lege care transformă excluziunea populaţiei palestiniene şi arabe dintr-o practică de facto[9] într-una de jure, apărată de lege. Această nouă lege este un atac asupra a tot ceea ce înseamnă statul modern laic, o practică întâlnită în istoria modernă doar în Apartheid-ul Sud-African.
Alianţa Internaţională pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance – IHRA) specifică limpede că “critica Israelului, în mod similar cu cea adusă politicii oricărei altui stat, nu poate fi, în sine, dovadă de anti-Semitism”[10]. Cu toate acestea, acuzaţia de antisemitism este o armă importantă în arsenalul politic al Israelului, iar greutatea acesteia blochează criticile juste ale politicilor israeliene.
Pericolul antisemitismului la nivel european este însă unul real. Odată cu renaşterea partidelor populiste și extremiste de dreapta, ca urmare a crizei din 2008 (cu atât mai pronunțată în țările cu o stângă slab organizată), s-a putut observa o intensificare a activităţilor grupărilor de extremă dreapta. Fără îndoială, acestea trebuie ferm combătute şi comunităţile evreieşti trebuie apărate. Există, mai ales în Europa de Est, o tendinţă către redescoperirea discursului antisemit care identifică figura evreului cu puterea Capitalului mondial, o tendinţă recuperată din discursul aşa-zis anti-capitalist de extremă dreapta. Fără îndoială, e imperativ pentru grupurile de stânga să combată acest tip de discurs care nu doar promovează ură şi diviziune între lucrători, dar şi maschează mecanismele reale ale capitalismului. Nu putem vorbi, cu adevărat, de un anti-capitalism de extremă dreapta. Deşi ostil Capitalului mondial la nivel retoric, formele „anti-capitalismului” fascist sau naţionalist sunt mai degrabă versiuni extreme ale protecţionismului promovat de dreapta populistă. Rolul istoric al fascismului e să permită capitalului să-și apere și să-și urmărească interesele atunci când cadrul democrației liberale nu i-o mai permite.
Ce se poate însă afirma despre politica externă de combatere a antisemitismului a Israelului, când unul din partenerii săi cei mai apropiaţi este Ungaria[11], o ţară în care antisemitismul a intrat de mult în politicile mainstream, dovadă fiind și campania cu conotaţii antisemite anti-Soros? În aceste condiţii, este legitim să chestionăm motivaţiile politice ale Israelului şi eforturile sale de apărare a populaţiei de evrei de pe teritoriul Europei.
Apropierea Israelului de România
Apropierea dintre România şi Statele Unite, aliatul numărul unu al Israelului, a fost o constantă începând cu anii ’90, indiferent de partidele aflate la guvernare. Nu este o surpriză că PSD continuă această tradiţie. Orice opoziţie față de politicile externe americane venită din interiorul partidelor politice româneşti este doar o iluzie, fie că vorbim de cei aflaţi la guvernare, fie că vorbim de opoziţie. De alfel, chiar şi atunci când s-a poziţionat împotriva mutării ambasadei României la Ierusalim, preşedintele Iohannis nu a menţionat nimic despre încălcările repetate ale drepturilor omului din partea statului israelian sau despre suferinţa poporului palestinian, opoziţia acestuia dorind mai degrabă să întărească încă o dată poziţia pro-europeană a partidului său, în condiţiile în care Uniunea Europeană a condamnat o eventuală mutare a ambasadei. Nu este prima dată când Uniunea condamnă politicile israeliene, dar condamnarea rămâne una pur formală, fiind destul de clar că nici acum UE nu va lua măsuri reale împotriva Israelului şi pentru ajutorarea palestinienilor. Opoziţia preşedintelui poate bloca în cele din urmă mutarea ambasadei dar aceasta nu va împiedica pe termen lung intensificarea relaţiilor politice şi economice dintre România, Statele Unite şi Israel.
Israelul şi Statele Unite ale Americii sunt clienţi importanţi ai industriei militare româneşti. În 2016, SUA a cumpărat din România arme şi echipament în valoare de 67,5 milioane de euro, iar Israelul a achiziţionat din România, în acelaşi an, echipament militar în valoare de 19 milioane de euro[12]. Statul românesc este la rândul său un client important pentru producătorii de armament din SUA şi Israel, exemple recente fiind achiziţia de armament anti-tanc în valoare de 110 de milioane de euro, de la o firmă israelo-germană[13], sau achiziţia de rachete Patriot în valoare de 3.9 miliarde de dolari[14]. În luna mai 2018, compania israeliana Rafael Advance Defense Systems a semnat un acord cu societatea de stat Romaero, care va permite exportul sistemelor de interceptare a rachetelor Iron Dome [15]. Este, de altfel, de aşteptat ca România să răspundă pozitiv presiunilor venite din partea administraţiei Trump pentru creşterea finanţării pentru Apărare a membrilor NATO la 4% din PIB [16], iar o mare parte din bani vor merge către industriile de armament israeliene şi americane. Totul, în contextul în care Sănătatea şi Educaţia din România rămân sever subfinanţate.
Împotriva antisemitismului şi colonialismului
Indiferent dacă va avea loc sau nu mutarea ambasadei la Ierusalim, România pare dispusă să-şi asume un rol tot mai activ în susţinerea politicilor colonialiste israeliene, politici care contribuie nu doar la suferinţa poporului palestinian, ci și la destabilizarea situaţiei din Orientul Mijlociu. Nu trebuie să uităm moştenirea groaznică a Holocaustului în România; avem o datorie politică, morală şi istorică să ne opunem oricăror politici cu caracter fascist ori anti-semit. Un răspuns de stânga la situaţia actuală din Israel trebuie să condamne atât antisemitismul cât şi colonialismul izraelian (care instrumentalizează fără scrupule problema antisemitismului!), trebuie să acţioneze în solidaritate cu muncitorii israelieni şi palestinieni, şi trebuie să fie critic la adresa militarismului american.
Momentul de faţă este unul prielnic pentru o solidarizare a stângii pentru democraţie şi pace în Israel şi Orientul Mijlociu, dar drumul către democraţie pe teritoriul Palestinei ocupate nu e simplu. Ca şi în cazul Africii de Sud, e nevoie de presiune internaţională împotriva guvernului israelian de dreapta şi e nevoie ca această presiune să se manifeste economic şi politic prin sancţiuni. În acelaşi timp, e nevoie şi de crearea de solidarităţi de clasă transetnice, între clasa lucrătoare israeliană și cea palestiniană, dar şi la nivel internaţional. În contextul în care 25% din forţa de muncă din Israel e angajată în industria militară[17], crearea acestor solidarităţi nu va fi uşoară şi nici nu ar fi prima dată când interesele imediate ale muncitorilor din anumite ramuri industriale din ţara colonizatoare ar submina interesele comune de clasă pe termen lung, dar este singura cale către eliberare națională și o democraţie reală.
Mişcarea BDS a deschis un drum important, dar pentru a atinge cu adevărat economia de război a Israelului e nevoie de adresarea atât a problemei militarismului şi a modului în care acesta contribuie la legitimizarea ocupaţiei Palestinei, cât şi a inegalităţilor în creştere din societatea israeliană. În acest sens, construirea unității de clasă între lucrătorii palestinieni și cei israelieni e vitală, în ciuda tuturor obstacolelor existente. Pe de-o parte, deși nu se confruntă cu nivelurile de opresiune și sărăcie ca omologii lor palestinieni, și lucrătorii israelieni au de pierdut de pe urma insecurității cauzate de actualul conflict și a presiunii asupra salariilor pe care o presupune super-exploatarea unei mâini de lucru palestiniene obligate să lucreze pe salarii foarte mici ca să supraviețuiască. Pe de altă parte, solidaritatea de clasă poate crea contradicții în cadrul regimului israelian care să submineze baza socială și stabilitatea acestuia.
De asemenea, Israelul este unul dintre cele mai dezvoltate tehnologic state din lume ca urmare a investiţiei masive în armată şi cercetare, dar costul real al acestei dezvoltări a fost plătit de către palestinieni. Populaţia Israelului trebuie să-şi asume această realitate. Dezvoltarea tehnologică a Israelului poate contribui la prosperitatea atât a propriilor muncitori cât şi a celor palestinieni şi, de ce nu, la prosperitatea celorlalte popoare din zonă, dar acest lucru nu se poate întâmpla atât timp cât puterea se află în mâinile unui guvern de dreapta determinat să continue ocuparea poporului palestinian şi să acţioneze ca satelitul Statelor Unite în Orientul Mijlociu.
La un nivel mai fundamental însă, pentru a pune tehnologia avansată a Israelului în slujba oamenilor și a nevoilor lor, pentru a atinge o pace și o democrație reală în Israel – fie sub forma a două state independente ori a unui singur stat multietnic care să garanteze dreptul la reîntoarcere şi reprezentare politică –, pentru a realiza reconcilierea celor două popoare, e nevoie de unitate de clasă între lucrătorii israelieni și cei palestinieni în vederea depășirii capitalismului și a șovinismului inter-etnic, incapabile să ofere o soluție viabilă la acest conflict. Doar o economie organizată pe principii socialiste poate garanta că resursele existente în societate vor fi folosite în mod rațional și democratic pentru a ridica standardul de viață al populației palestiniene la nivelul celei israeliene și pentru a crea condițiile propice reîntoarcerii și reintegrării socio-economice a refugiaților palestinieni.
Note:
[1] https://www.independent.co.uk/news/world/middle-east/israel-west-bank-new-settlement-homes-occupied-palestine-palestinian-idf-gaza-a8152871.html
[2] https://www.haaretz.com/israel-news/business/study-shows-israeli-household-income-inequality-on-the-rise-1.5762992
[3] https://www.unrwa.org/palestine-refugees
[4] https://www.middleeastobserver.org/2016/07/12/pcbs-reports-gaza-strip-is-the-most-densely-populated-place-on-earth/
[5] https://www.independent.co.uk/news/world/middle-east/israel-gaza-strip-power-cuts-palestinian-authority-hamas-settlements-a7787916.html
[6] Istoricul dizident israelian Ilan Pappe şi-a construit o carieră în trasarea genealogiei istorice şi politice a sionismului. Ultima sa carte pe subiect, 10 Myths About Israel (“10 mituri despre Israel”) a apărut în anul 2017 la editura Verso.
[7] https://jewishvoiceforpeace.org/first-ever-40-jewish-groups-worldwide-oppose-equating-antisemitism-with-criticism-of-israel/#english
[8] https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/israelul-a-aprobat-o-lege-controversata-a-statului-evreiesc-966261
[9] Exemplele de excludere şi de limitare în practică a drepturilor cetăţenilor israelieni de etnie arabă sunt multiple şi au fost subiectul crticilor din partea organizaţiilor pentru protecţia drepturilor omului.
[10] https://www.holocaustremembrance.com/ro/node/196
[11] https://www.timesofisrael.com/hungarys-controversial-orban-to-begin-two-day-israel-visit-wednesday/
[12] http://www.balkaninsight.com/en/article/romania-s-arms-exports-up-but-lag-behind-the-region-04-02-2018
[13] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-20735349-armament-antitanc-110-milioane-euro-cumparat-romania-firma-germana-israel.htm
[14] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22072233-mapn-publicat-proiectul-lege-pentru-achizitia-sistemelor-rachete-patriot-prima-plata-pana-final-2017-765-milioane-dolari.htm
[15] https://www.cotidianul.ro/iinca-un-contract-in-aparare-romania-acord-cu-o-firma-din-israel/
[16] https://www.theguardian.com/world/2018/jul/11/donald-trump-tells-nato-allies-to-spend-4-of-gdp-on-defence
[17] http://www.politicaleconomyproject.org/pepblog/israels-big-business-of-war-tariq-dana
