Guvernarea PSD și nevoia unui partid de stânga

PSD nu a fost niciodată un partid de stânga. Clădit pe ruinele Partidului Comunist, PSD a întruchipat de la bun început interesele rețelelor birocratice naționale și locale și pe-ale noilor oligarhi capitaliști, majoritatea proveniți din rândurile fostei nomenclaturi. Aflat la guvernare pentru 16 dintre cei 28 de ani scurși de la Revoluție, PSD a fost principalul administrator al restaurației capitaliste și al politicilor neoliberale care au decimat industria românească, forțând migrația economică a 3,5 milioane de români.

În toți acești ani, PSD a fost un partid de dreapta care s-a dat de stânga pentru a-și conserva baza electorală moștenită de la FSN și beneficiile rezultate din apartenența la familia social-democrației europene. Însă în anul și jumătate scurs de la ultimele alegeri generale, PSD s-a dovedit a fi – pentru cine mai avea îndoieli – partidul populist de dreapta care de fapt e, atât la nivel de politici guvernamentale, cât și la nivel de discurs.

La nivel de politici, PSD a continuat atacurile împotriva clasei lucrătoare, cel mai dur fiind recentul transfer al contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, care va însemna o micșorare a salariilor nete cu 16,6%, în medie, pentru milioane de angajați și privarea altor milioane de lucrători independenți de asigurare de sănătate și pensie! De asemenea, scăderea taxei pe venit de la 16% la 10% va sărăci bugetul de stat cu 13,7 miliarde de lei într-un singur an, în condițiile în care sectoare vitale ca sănătatea, educația și serviciile sociale deja suferă de o subfinanțare cronică!

Apoi, deși codul muncii introdus în 2011 a fost opera guvernului Boc II, în ultimii cinci ani în care s-a aflat la guvernare, PSD nu a întreprins absolut niciun efort pentru a modifica acest cod în favoarea angajaților pe care acest partid pretinde (tot mai puțin) că-i reprezintă. Vorbim de cel mai anti-angajați cod al muncii din UE, care limitează enorm drepturile lucrătorilor, în special pe cel la negocieri colective, dar și pe cel al lucrătorilor din mediul privat de-a se organiza într-un sindicat, pentru care e nevoie de minim 15 angajați în condițiile în care peste 90% dintre companiile private din România au sub 15 angajați! La asta se adaugă recentul atact împotriva persoanelor fără loc de muncă, obligate acum să accepte primul loc de muncă oferit, arătând că PSD și-a însușit perfect narațiunea neoliberală „anti-asistați”.

Dincolo de toate, PSD e mult mai preocupat de protejarea cu orice preț a oligarhilor și birocraților corupți pe care-i reprezintă cu adevărat, precum și de sprijinirea tot mai fățișă a capitalului autohton pe care PSD îl curtează de ceva vreme, de unde și recent anunțatul plan de a subvenționa companiile care angajează șomeri: 2250 de lei de la bugetul de stat pentru fiecare nou angajat, fără nicio garanție însă că acei bani vor merge către salariul angajatului.

Singura realizare pe plan social a guvernului a fost, până acum, majorarea pensiilor și a salariului minim, promisiuni care i-au și permis să câștige alegerile din 2016 atât de confortabil, în condițiile în care toate celelalte partide au venit cu aceeași agendă neoliberală rudimentară pe care tot mai puțini oameni sunt dispuși s-o voteze. Însă această majorare e una extrem de modestă, în urma căreia pensiile și salariul minim continuă să fie cele mai mici din întreaga UE. De exemplu, salariul minim de circa 400 de euro pe lună e cel mai mic după Bulgaria și Lituania, la jumătate din media europeană. Mai mult, proporția din averea creată anual în economia românească e de numai 35% pentru salarii, față de 55% media europeană. Nu-i de mirare, atunci, că rata oamenilor care trăiesc în pragul sărăciei continuă să fie de 40% și de aproape 20% pentru cei aflați în câmpul muncii!

Eșecul evident al guvernului PSD de-a veni cu soluții reale la gravele probleme socio-economice cu care se confruntă milioane de români arată că nu e nimic de stânga în practica de guvernare a acestui partid, ba din contră. Agenda sa economică neoliberală e cuplată cu un discurs tot mai ultra-conservator, fie că e vorba de drepturile minorităților ori de relația dintre stat și biserică.

Motivația reală a acestui discurs – vezi susținerea acordată Coaliției pentru Familie – nu e vreo bruscă adeziune la valorile dreptei tradiționaliste (deși probabil că unii dintre politicienii PSD le împărtășesc sincer), ci constituie vechiul tertip al puterii de-a distrage atenția de la problemele socio-economice grave prin divizarea societății pe teme false. Căci capacitatea unui cuplu tradițional de-a se căsători și de-a avea unul sau mai mulți copii nu e afectată cu nimic de ipotetica legalizare a căsătoriilor între persoane de același sex, dar e afectată în mod direct de salariile mici, lipsa locurilor de muncă, imigrația economică, un sistem de sănătate și servicii sociale extrem de precare, o piață imobiliară inaccesibilă majorității românilor etc. Desigur însă că e mult mai convenabil să canalizezi dezbaterea publică spre obstacole imaginare decât să le adresezi pe cele reale, să impui ideea că familia tradițională ar fi mai degrabă amenințată de  acordarea unui drept unei minorități decât de politicile anti-sociale implementate de PSD și de celelalte partide care s-au perindat pe la guvernare.

Astfel, de la alegerile din 2016 încoace, sub patronajul unul oligarh retrograd și avid de putere, PSD și-a finalizat tranziția de la un partid populist de dreapta cu aparențe social-democrate la un partid populist de dreapta în toată regula, cu o agendă economică pro-capital și un discurs ultra-conservator pe teme civile. PSD are mai multe în comun cu populiștii de dreapta aflați la putere în Ungaria și Polonia decât cu oricare partid social-democrat din Europa. Excluderea, ori auto-excluderea, PSD din Partidul Socialiștilor Europeni e probabil doar o chestiune de timp. Chiar și în contextul deplasării spre dreapta a întregii social-democrații europene în ultimele decenii (pentru care de câțiva ani plătește, din Grecia până în Franța, un preț electoral usturător), PSD a devenit probabil prea de dreapta pentru a-și mai justifica apartenența – fie și pur formală – la această familie politică.

Așadar, la ora actuală în România, toate partidele politice vizibile sunt, de facto, partide de dreapta. Chiar și recenta formațiune înființată în jurul lui Dacian Cioloș, România Împreună, este un partid liberal de centru, în ciuda unor comentatori pentru care orice agendă care se abate de la ortodoxia neoliberală este automat de stânga.

Nevoia unui partid autentic de stânga în România este mai evidentă ca niciodată. Stânga alternativă din România, adunată în jurul celor câteva grupuri politice, civice și intelectuale, printre care și Mâna de Lucru, are responsabilitatea istorică să ofere alternativa de stânga care acum lipsește. Căci aceasta e singura alternativă care poate oferi soluții reale la probleme reale și care, totodată, va putea pe viitor să împiedice populismul și extremismul de dreapta să profite – așa cum se întâmplă în alte țări – de pe urma crizei de legitimitate tot mai adânci a partidelor principale.

Însă de ce fel de stângă avem nevoie? Ca socialiști, vrem să luptăm pentru orice măsură concretă care poate îmbunătăți condițiile de viață ale majorității – de la creșterea salariilor nete și a pensiilor la minim 2300 de lei pe lună (pragul prevăzut de Institutul de Cercetare pentru Calitatea Vieții ca esențial pentru un trai decent în România) la acoperirea deficitului alarmant de locuințe sociale la finanțarea corespunzătoare a sănătății ș.a.m.d.

Tot ca socialiști însă, credem că astfel de reforme sunt tot mai greu de obținut în granițele sistemului capitalist – un sistem în criză, nu doar nedispus ci de-a dreptul incapabil să ofere soluții la problemele pe care le creează, cu atât mai mult în cazul unei țări periferice ca România. Îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor e posibilă prin politici curajoase care să vizeze nu simpla cosmetizare a capitalismului, ci înlocuirea acestuia cu un sistem cu adevărat just, rațional și democratic, în care economia să fie pusă în slujba oamenilor și a nevoilor lor, și nu invers, așa cum se întâmplă azi.

Știm, desigur, că nu toată stânga românească împărtășește viziunea noastră. Există grupuri – ca Demos – care cred în posibilitatea de-a umaniza capitalismul, ori – ca Partidul Socialist Român – de a-l armoniza cu politici socialiste. Însă, în ciuda acestor diferențe de viziune, noi credem că avem suficiente puncte în comun încât să existe premisele unei forme de cooperare efective, în cadrul unei organizații plurale, de tip front unit, care să încerce să atragă și sindicatele de partea sa pentru a lupta împreună pe baza unui program comun în slujba claselor populare. Avem nu doar responsabilitatea, ci și prilejul – dată fiind degenerarea completă a  PSD într-un partid de dreapta – de-a ne coordona eforturile în acest sens. A venit vremea ca stânga alternativă să ofere alternativa de stânga de care România are nevoie.