de Edmund Schluessel*
(Alternativa Socialistă – CWI în Finlanda)
În tot mai multe țări există un interes tot mai mare față de venitul de bază universal, adică o plată regulată pe care statul să le-o acorde cetățenilor, indiferent de venitul lor ori dacă au o slujbă sau nu. Dezbaterea e alimentată și de tendința accelerată către automatizarea industriei și de impactul acesteia asupra capitalului și forței de muncă.
În Franța, candidatul Partidului Socialist, Benoît Hamon, susține venitul de bază universal. Poate părea surprinzător, dar și unii conservatori, inclusiv în Scoția sau Canada, examinează strategii de introducere a venitului universal. Aici, în Finlanda, o țară cu un stat social extins și adânc înrădăcinat, se derulează un experiment prin care se asigură un venit de bază pentru un mic segment de oameni fără locuri de muncă.
Ca în multe țări, propunerea unui venit de bază e promovată în Finlanda ca o alternativăla sistemul de securitate socială. Cu alte cuvinte, venitul de bază nu ar fi introdus ca un venit adițional pentru oamenii de rând, ci mai degrabă ca un mijloc și pretext pentru tăieri bugetare de la servicii sociale vitale. De aceea, socialiștii din Finlanda se opun propunerii venitului de bază, așa cum e ea formulată acum, întrucât ar înrăutăți, per total, situația multor familii și indivizi.
Dar să vedem cum a început totul. Un articol recent de pe TeleSur descrie guvernul finlandez al prim-ministrului Juha Sipilä ca fiind de centru, dar asta e probabil doar o greșeală de traducere. Partidul lui Sipilä se numește, într-adevăr, „Keskuta”, adică Partidul Centrului, dar de fapt e un partid neoliberal de dreapta. În cei doi ani de când e la putere, acesta a lansat atacuri repetate la adresa salariilor lucrătorilor și a făcut tăieri masive din fondurile pentru educație. Mai mult, a reintrodus taxe de școlarizare într-un sistem de educație cândva gratuit.
Sipilä e un multimilionar care și-a folosit poziția pentru a intimida presa să nu publice știri negative despre el și care este momentan implicat în două scandaluri de corupție având ca obiect drenarea banilor publici spre afaceri deținute de propria sa familie. E un fel de Donald Trump finlandez.
Partidul Centrului e susținut la guvernare și de Noul Partid Conservator, ai cărui lideri sunt fani declarați ai arhi-conservatoarei Margaret Thatcher și care s-au aflat în fruntea celor care doreau să impună Greciei condiții extrem de dure în timpul negocierilor pentru bailout. Al treilea partid din coaliția de guvernare este cel al Adevăraților Finlandezi, un partid de extremă dreapta și anti-imigranți, cu o aripă fascistă, și ai cărui reprezentanți aleși sunt adesea investigați și sancționați pentru încălcarea legilor împotriva instigării la ură. Orice propunere venită din partea unei astfel coaliții odioase trebuie privită cu maximum de scepticism.
Dar să trecem la propunerea însăși. Conform planului guvernului (care e momentan testat pe 2000 de oameni fără loc de muncă selectați aleatoriu de KELA, agenția de stat pentru asigurări sociale), oamenii vor primi mai puțini bani. Beneficiarii ar primi 560 de euro pe lună, indiferent de situația personală a fiecăruia. Acest venit ar înlocui beneficiile sociale existente și, potrivit susținătorilor săi, ar avea avantajul de a reduce birocrația.
Însă actualul nivel al ajutoarelor sociale de bază în Finlanda este de 697 de euro pe lună plus alocațiile pentru copiii sub 18 ani. O analiză făcută de KELA anul trecut a arătat că prin introducerea unui model similar celui testat acum, persoanele care câștigă sub 2000 de euro pe lună o vor duce, per ansamblu, mai rău.
Oricum, experimentul aflat în desfășurare este o escrocherie: în timp ce testul se realizează doar pe indivizi fără loc de muncă, venitul de bază universal, dacă va fi implementat, va fi cu adevărat universal. Astfel, experimentul guvernului finlandez eludează modul în care „venitul universal de bază” va duce la reduceri uriașe ale ajutoarelor publice pentru persoanele cele mai vulnerabile. Cei aflați în concediu medical vor pierde cea mai mare parte a sumelor acordate în prezent. Indemnizațiile pentru creșterea copiilor vor fi reduse drastic, ceea ce va afecta în mod special familiile monoparentale. Ajutoarele pentru persoanele cu risc de pierdere a locuinței vor fi tăiate cu 90%. În unele variante ale proiectului, studenții vor pierde accesul la bursele de studii. În final, „venitul de bază universal” nu va mai ține cont de nevoile particulare ale oamenilor marginalizați din societate.
Cum poate atunci guvernul să scape cu basma curată când propune un astfel de atac asupra oamenilor cu venituri mici? Așa cum Ronald Reagan a numit „simplificare” o spectaculoasă tăiere de taxe pentru bogați ca s-o vândă publicului, iar Bill Clinton a folosit termenul „eficiență” ca să justifice reducerea slujbelor din sectorul public și distrugerea sistemului de asistență socială, argumentul folosit de cabinetul lui Sipilä este că marele avantaj al venitului de bază e că ar reduce din hârțogăraia cu care are de-a face un șomer atunci când acceptă o slujbă temporară sau cu jumătate de normă.
Cu reglementările actuale, o persoană care primește ajutor de șomaj poate să nu declare câștiguri de până la 300 de euro pe lună, însă cei care câștigă mai mult trebuie să treacă printr-un proces birocratic lung și frustrant care le ajustează ajutorul social. În viziunea lui Sipilä, sistemul venitului de bază va încuraja șomerii să accepte munci precare, cu jumătate de normă sau pe contracte nedeterminate, și pe salarii mizere. Sipilä trăiește probabil pe altă lume, într-o fantasmă neoliberală în care doar cine nu-și dorește cu adevărat nu poate găsi locuri de muncă bune.
În realitate însă, rata șomajului în Finlanda stă blocată la 8% de la începutul Marii Recesiuni. Economia Finlandei este bazată pe exporturi, iar mineritul, industria hârtiei și construcția de nave din această țară cu 4 milioane și jumătate de locuitori – toate suferă de pe urma încetinirii cererii globale. Slujbele apar și dispar în urma turbulențelor de pe bursele din Londra și Frankfurt, New York și Tokyo, nu din cauza vreunei lene mitice a muncitorilor finlandezi.
Guvernul Finlandei n-a făcut niciun efort serios să creeze locuri de muncă. Prin impunerea „pactului de competitivitate” asupra clasei muncitoare finlandeze (pact tripartit semnat în 2016 privitor la piața muncii, care a determinat o deteriorare severă a condițiilor de muncă – n. tr.) au fost create condițiile pentru ca rata mare a șomajului să devină o problemă pe termen lung.
Care sunt alternativele? Alianța Stângii e creditată adesea cu inițierea dezbaterii despre venitul de bază universal în Finlanda. Însă propunerea lor ar fi pornit de la un nivel mai ridicat al venitului de bază, la care s-ar fi adăugat indemnizații pentru circumstanțe speciale, în vreme ce sistemul de impozitare ar fi devenit mai progresiv. Chiar și această variantă ar fi fost departe de a-i apropia pe lucrătorii finlandezi de mediana veniturilor. Dar chiar dacă propunerea lor nu ar fi eliminat complet sărăcia, măcar ar fi însemnat câțiva pași înainte în loc de un pas clar înapoi. În plus, Alianța Stângii a lansat propunerea de majorare a salariului minim la 10 euro pe oră, ceea ce ar fi dus la aproape o dublare a veniturilor pentru cei mai săraci dintre lucrători. Toate aceste măsuri luate împreună ar fi avut un caracter progresist, chiar dacă incomplet.
O abordare socialistă a problemelor clasei lucrătoare finlandeze ar consolida economia și crea locuri de muncă prin naționalizarea fabricilor și redeschiderea celor închise, prin investiții în sectorul energiei regenerabile și în producție, lucruri pe care guvernul finlandez poate, dar refuză să le facă. Astfel s-ar garanta și o îngrijire adecvată a copiilor, educație gratuită, asigurarea locuirii în condiții decente pentru toți (a căror lipsă e resimțită în mai multe zone ale țării). Cei aflați la vârsta pensionării sau care sunt incapabili să muncească din cauza bolii sau a dizabilității ar putea să trăiască o viață împlinită și să-și asume, dacă vor, sarcini productive potrivite lor. Astfel de revendicări sunt la fel de valabile și necesare oriunde în lume.
Ca socialiști, considerăm că venitul de bază universal nu este un instrument suficient de bun în lupta împotriva inegalităților și a șomajului. Noi luptăm pentru taxarea celor bogați și a corporațiilor, pentru crearea de slujbe bine plătite și sindicalizate prin dezvoltarea unei infrastructuri ecologice, a transportului public și a energiei curate. Luptăm pentru servicii publice finanțate corespunzător și pentru eliminarea șomajului, posibilă prin redistribuirea muncii prin reducerea săptămânii de lucru.
Unele dintre discuțiile pe tema strategiilor sociale care să adreseze automatizarea din industrie dezvăluie falimentul total al capitalismului, sub care progresul tehnologic ajunge să fie o amenințare la adresa locurilor de muncă și a salariilor decente. În socialism, progresul tehnologic și automatizarea ar putea aduce un program de muncă mai scurt, mai mult timp dedicat dezvoltării personale și culturale, precum și creșterea universală a standardului de viață prin mijloace sustenabile din punct de vedere ecologic.
Cu toate acestea, dacă venitul de bază universal ar fi introdus în Finlanda sau în altă țară fără ca serviciile sociale să fie tăiate și dacă el ar însemna un câștig real pentru lucrători, atunci o astfel de măsură ar reprezenta un important pas înainte pe care l-am susține. Chiar dacă statul social existent în țările nordice este admirat de oamenii din alte părți ale lumii, acesta nu este socialism, ci reprezintă o formă de compromis în interiorul sistemului capitalist. Din acest motiv, el este vulnerabil câtă vreme trăim în capitalism.
Ar trebui să ne amintim cum a apărut statul social finlandez: acum o sută de ani, inspirată de Revoluția Rusă, stânga radicală finlandeză s-a organizat într-un partid marxist și s-a ridicat împotriva clasei capitaliste. Revoluția finlandeză a fost înăbușită în final de armata germană, însă clasa lucrătoare finlandeză a păstrat tradiția organizării și a sindicatelor puternice, iar capitaliștii finlandezi au păstrat și ei, până de curând, o teamă sănătoasă față de puterea lucrătorilor.
Există surse de inspirație mult mai bune în statul social finlandez decât acest plan al venitului de bază universal. La nașterea fiecărui copil, mama are dreptul să primească din partea statului un pachet ce conține hăinuțe, așternuturi, biberoane, produse de igienă, prezervative și un manual – toate ambalate într-o cutie ce poate fi transformată într-un pătuț pentru copil. Acest pachet a fost introdus în 1938 ca parte a unei campanii de succes pentru reducerea mortalității infantile. Astăzi, sistemul de educație primară din Finlanda permite profesorilor să se dezvolte profesional, evitând, totodată, testele uniforme și competiția între școli, iar rezultatul este un sistem considerat a fi cel mai bun la nivel mondial.
Numai că, dată fiind adâncirea crizei capitalismului și deriva spre dreapta a partidelor tradiționale muncitorești din Europa, vechiul consens postbelic e la apus, iar aceste progrese se află în primejdie. Reformele pot fi apărate și extinse, iar societatea poate și trebuie să fie transformată. Chiar dacă situația particulară din Finlanda diferă de alte țări, soluția este aceeași peste tot: construirea de mișcări de masă puternice și de noi partide socialiste, partide de masă ale clasei lucrătoare, care să lupte împreună, la nivel mondial, în interesul lucrătorilor de pretutindeni. Împreună, uniți de-a lungul și de-a latul granițelor dintre națiuni, putem schimba lumea, iar prin organizare și prin învățarea lecțiilor trecutului, o vom și face.
————————————————
* Articol apărut inițial pe site-ul Socialist Alternative (CWI în SUA): https://www.socialistalternative.org/2017/03/07/finlands-basic-income-experiment-step-disguised-progress/
