Interviu în exclusivitate pentru Mâna de Lucru cu Helga Schröder, membră a Comitetului Național al Sozialistische LinksPartei (Partidul Stângii Socialiste) din Austria, despre ultimele alegeri, popularitatea extremei drepte, paralela cu anii ’30 și misiunea stângii: „FPÖ e un partid neoliberal pentru albii bogați. Mulți din cadrul stângii discută doar aspectele morale și susțin un anti-rasism umanist. Dar ăsta nu-i un răspuns pentru oamenii care sunt nemulțumiți de guvern și de tăierile sociale, care au salarii mici sau sunt șomeri, care nu știu cum o să plătească următoarea chirie.”
Interviu de Florin Platon
Cum îți explici revirimentul extremei dreapta în Austria, care a fost aproape să câștige alegerile prezidențiale de luna trecută?
Guvernul de coaliție din Austria format din social-democrați (SPÖ) și conservatori (ÖVP) a implementat măsuri de austeritate pe plan social. Se ceartă între ei cu privire la gradul, viteza și formularea acestor măsuri, dar rezultatul e același: creșterea șomajului, reducerea salariilor, deteriorarea calității educației și a asistenței medicale pentru cei care nu-și permit să meargă la privat. Aceste probleme sunt reale și stau la baza nemulțumirii oamenilor. Partidul Libertății (FPÖ), de extremă dreapta, e singurul partid mainstream care vorbește despre lucrurile astea și care astfel profită de nemulțumirea oamenilor, cărora le oferă răspunsuri și „soluții” facile și rasiste. Fiindcă nu există nicio alternativă, mulți își canalizează nemulțumirea într-un vot de protest pentru extrema dreaptă. Așadar, nemulțumirea față de guvern e de înțeles și are cauze reale, însă mulți nu găsesc altă modalitate de a și-o exprima decât prin votul pentru extrema dreaptă, care știe să apese butoanele care trebuie.
În aceste condiții, candidatul FPÖ, Norbert Hofer, a luat cele mai multe voturi în prima rundă a alegerilor din aprilie 2016. A doua rundă, din mai, a fost un duel între el și candidatul sprijinit de Partidul Verde, Alexander Van der Bellen, care s-a declarat „independent”, deși e fostul lider al Partidului Verde. Rezultatul a fost aproape 50-50, fiind decis de numai circa 30.000 de voturi (din aproape 6 milioane de alegători) în favoarea lui Van der Bellen. El nu are nicio soluție la problemele sociale existente și, implicit, nici la ascensiunea extremei drepte. Aproape jumătate dintre alegătorii lui nu-l sprijină cu adevărat, însă l-au votat că să nu câștige celălalt. Doar așa extrema dreaptă a putut fi împiedicată să cucerească președinția, însă e doar o pauză pentru a ne trage răsuflarea, pauză care n-o să oprească ascensiunea extremei drepte în Austria.
Cum poate stânga găsi un limbaj nou și accesibil prin care să formuleze soluții la problemele oamenilor?
Din cauza regimurilor staliniste, termeni ca „socialism” și „comunism” sunt corelați cu regimurile birocratice nedemocratice răsturnate acum 27 de ani. Ne confruntăm cu problema asta peste tot, așa că le explicăm oamenilor ce înțelegem printr-un socialism realmente democratic, care au fost cauzele acelor birocrații nedemocratice și care e tradiția noastră de opoziție față de ele. Astfel de explicații sunt necesare și în Austria. Desigur că România a avut unul dintre cele mai brutale regimuri staliniste, motiv pentru care e mult mai important să fii sensibil față de trecut și să explici și să folosești termenii corecți. Trebuie să pornim de la nivelul de conștiință al oamenilor. Explicăm cum birocrația nedemocratică poate fi evitată: de pildă, toți delegații sau oficialii trebuie aleși cu posibilitatea de-a fi dați jos imediat și nu trebuie să aibă salarii mai mari decât lucrătorii obișnuiți, pentru a nu se detașa de interesele și nevoile oamenilor pe care-i reprezintă. Și aici intervine momentul în care trebuie arătat cum capitalismul nu poate îndeplini aceste nevoi. Or, oamenii deja simt că acest sistem nu le poate îndeplini nevoile de zi cu zi. Asistăm la cea mai brutală formă de capitalism tocmai în fostele țări staliniste – sărăcia și prăpastia dintre bogați și săraci sunt cele mai mari acolo. Așa că plecăm de aici și milităm pentru lucrurile de care toți avem nevoie – case, servicii sociale, educație publică de calitate, locuri de muncă, salarii decente etc. Capitalismul înseamnă bogăție incredibilă pentru o minoritate minusculă, sărăcie și șomaj pentru cei mai mulți. Și arătăm cum putem realiza lucrurile de care avem nevoie atrăgând atenția oamenilor asupra acestei nedreptăți, care afectează viețile noastre ale tuturor.
Cum e folosită criza refugiaților și a imigranților ca pretext pentru a submina democrația și drepturile oamenilor? Cum poate stânga să lupte împotriva acestui lucru?
Extrema dreaptă în Austria dă vina pe imigranți și refugiați pentru problemele sociale. Ea deturnează adevăratele probleme sociale oferind „soluții” rasiste, cum ar fi crearea a două sisteme de asigurare sociale, unul pentru „austrieci” și celălalt pentru imigranți. Au și unele cereri sociale, însă programul lor conține politici neoliberale clare, cum ar fi privatizarea pensiilor. Politicile lor de fapt servesc marile corporații, însă în propaganda lor abordează probleme sociale. Această dualitate e ilustrată chiar de tema pensiilor: afișele lor cer pensii mai bune (desigur, doar pentru „austrieci”), deși de fapt vor să le privatizeze!
Asta încercăm să arătăm, că FPÖ e un partid neoliberal pentru albii bogați. Mulți din cadrul stângii discută doar aspectele morale și susțin un anti-rasism umanist. Dar ăsta nu-i un răspuns pentru oamenii care sunt nemulțumiți de guvern și de tăierile sociale, care au salarii mici sau sunt șomeri, care nu știu cum o să plătească următoarea chirie. De-asta noi arătăm cu degetul la aspectele economice, ceea ce presupune și demascarea programului neoliberal al FPÖ, arătând că „soluțiile” rasiste ale extremei drepte nu sunt soluții veritabile, că rasismul nu creează niciun loc de muncă, că extrema dreaptă nu va investi în pensii, în sistemul de sănătate ori în serviciile sociale, că de fapt vor implementa tăieri sociale și mai dure – pentru noi toți, „austrieci”, imigranți, refugiați. Îi arătăm cu degetul pe cei care chiar beneficiază de pe urma tăierilor sociale – bogații și marile companii. Asta înseamnă că trebuie să luptăm împreună – „austrieci”, imigranți, refugiați – pentru locuri de muncă și servicii sociale pentru noi toți. Cea mai bună luptă anti-rasistă e lupta socială. Singura cale de-a opri ascensiunea extremei drepte e de-a construi o mișcare puternică bazată pe cereri sociale, de-a construi un partid al celor mulți care să organizeze o astfel de luptă pentru servicii sociale, slujbe și case pentru toți, arătând că, de fapt, elitele înstărite sunt cele care trăiesc pe spinarea noastră.
Care sunt raporturile între establishment, tehnocrați și extrema dreaptă în actuala reconfigurare a puterii? Care e paralela între ce se întâmplă azi și anii ’30, inclusiv în ceea ce privește situația stângii?
Creșterea sărăciei, a prăpastiei dintre bogați și săraci, a șomajului și a nemulțumirii oamenilor față de toate acestea provoacă rezistență față de sistem. Establishment-ul știe asta foarte bine. De aceea putem observa o tendință de militarizare și în Austria – pregătiri pentru înăbușirea rezistenței. Bugetul pentru armată a fost redus ani la rând, iar recent a fost deodată mărit enorm de mult! S-au dat legi noi care limitează democrația și oferă statului mai multe pârghii pentru represiune, supraveghere, urmărire etc. Represiunea împotriva activiștilor de stânga e tot mai mare. În același timp, violența extremei drepte crește și ea. Comparația cu anii ’30 e greu de făcut, iar istoria nu se repetă niciodată întocmai. Nu putem spune că fascismul pândește după colț, căci establishment-ul preferă democrația liberală. Așa că trebuie să fim foarte atenți cu analiza noastră. Semnalăm pericolele, însă trebuie s-o facem cu precizie. Ceea ce avem nevoie este organizare. Simpla revoltă față de problemele sociale nu e de-ajuns, iar rezistența nu e automat victorioasă. Organizarea înseamnă o mișcare puternică a lucrătorilor, o organizație a lucrătorilor, un partid al lucrătorilor. Multe eșecuri ale liderilor mișcării noastre au condus la totalitarism în anii ’30. Trebuie să învățăm din acele eșecuri.
Cum poate solidaritatea stângii funcționa la nivel transnațional, date fiind problemele și așteptările diferite de la o țară la alta și chiar între diversele grupuri și agende ale stângii?
Solidaritatea internațională e unul dintre principalele scopuri ale internaționale din care facem parte, CWI. Încercăm să avem acțiuni de solidaritate de fiecare dată când se ivește ocazia. De aceea suntem organizați la nivel internațional și avem secțiuni în toată lumea. Lipsa unui partid socialist de masă, care să lupte pentru lucrători, tineri, studenți, pensionari, șomeri etc., e o problemă în multe țări. De pildă, în Austria noi am ridicat nevoia de-a înființa o astfel de organizație. Avem cu disperare nevoie de un partid care să lupte pentru cei care au nevoie de o slujbă ori de servicii sociale adecvate. Sprijinim și facem parte din orice demers care duce în această direcție, înspre un program socialist și anti-capitalist.
Recent, în Austria a avut loc conferința de lansare a unei noi mișcări, Aufbruch[Noi orizonturi, în traducere aproximativă]. Au participat peste 1000 de oameni și s-au format deja grupuri locale. Prima campanie a mișcării se intitulează „Nu ni-i mai permitem pe bogați” și are cereri sociale pe măsură. Noi contribuim la construirea grupurilor locale și la avansarea unui program socialist, necesar pentru a atinge obiectivele mișcării. Însă un partid socialist veritabil nu e doar o colaborare formală a unor grupări de stânga care lasă deoparte toate diferențele lor politice și sunt dispuse la compromisuri, și nu e nici un cerc de dezbatere intelectuală. Un astfel de partid trebuie să dea posibilitatea de-a se organiza și de-a deveni activi tuturor oamenilor care poate încă nu sunt angajați politic, dar sunt profund deziluzionați, fie pentru că sunt șomeri, săraci sau prost plătiți. Avem nevoie de un program socialist pentru a atinge aceste scopuri, pentru a lua banii de acolo unde se află acum și a rezolva problemele sociale cu care ne confruntăm. Nu există loc de compromisuri.
