COVID-19 și criza statului capitalist

Sâmbătă (18 aprilie) la prânz, România avea peste 8000 de cazuri de COVID-19 confirmate și 417 decese, deci încă mult mai puțin decât țări ca Spania ori Italia. Știm bine că încă n-am atins vârful pandemiei. De asemenea, fiind pe ultimul loc din Europa la testarea de masă, e clar că cifrele oficiale reprezintă doar vârful icebergului. De altfel, în multe dintre cazurile fatale, rezultatul testării a venit în ziua ori chiar în urma decesului! La fel ca în fiecare an când ninge, statul român a fost luat pe nepregătite, numai că de data asta efectele sunt și vor fi incomparabil mai devastatoare. În ciuda avertismentelor primite încă de la începutul anului privind răspândirea virusului, statul român nu s-a sinchisit să aprovizioneze țara cu echipament de protecție, teste, ventilatoare, paturi de rezervă. Același stat care face provizii de tancuri și rachete în caz de război, nu a putut să fie la fel de vigilent în cazul unui pericol extern care se apropia rapid și sigur.

Dincolo de instabilitatea politică de la noi, cu partide de guvernământ care nu vor să guverneze și miniștri care nu vor să fie miniștri, proasta gestionare a crizei ține, în primul rând, de un sistem public de sănătate aflat de decenii în subfinanțare cronică. Statul român cheltuiește sub 5% din PIB pe sănătate, mult sub media europeană, la rândul ei prea mică în urma unui deceniu de austeritate impus de UE. Numai în România s-au închis sute de spitale și policlinici publice ca parte a politicii de austeritate, lăsând părți întregi de țară fără acces la asistență medicală pe o rază de zeci de kilometri. Multe dintre cele rămase în funcțiune nu au minimul necesar în vremuri obișnuite, darămite în toiul unei pandemii.  

E nevoie, așadar, de o majorare masivă a finanțării sistemului de sănătate, dincolo de media europeană, pentru a putea acoperi lipsurile grave din prezent. Însă aceasta nu e de ajuns: multe spitale se află sub tirania unor directori și directorași cu iluzii de moșieri, care tratează medicii și asistentele ca pe propriii servitori, spitalul Suceava fiind doar cel mai notoriu exemplu la ora asta. Astfel de relații feudale la locul de muncă trebuie înlocuite cu democrație de jos în sus, prin care tot personalul unei instituții să aibă un cuvânt de spus în modul în care trebuie condusă acea instituție și sectorul medical în ansamblu. În genere, oamenii care lucrează într-un sector, la toate nivelurile acestuia, știu mai bine care sunt nevoile și prioritățile sectorului respectiv.

Autoritățile, însă, au pus medici militari la conducerea spitalului din Suceava, înlocuind deci un model autoritar cu altul. Această măsură reflectă abordarea mai generală a guvernului, axată mai degrabă pe măsuri restrictive și represive, inclusiv suspendarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, decât pe ajutor efectiv pentru sistemul medical. Auzim mai multe știri despre patrule pe străzi, amenzi exorbitante și abuzuri ale forțelor de ordine decât despre măști, costume de protecție ori ventilatoare. Se fac apeluri demagogice la patriotismul doctorilor „să nu renunțe”, dar cum să lupte cu virusul dacă nu sunt protejați de el?? Desigur, militarismul patriotard e mai la îndemână pentru un stat care de ani de zile pompează bani în instituțiile de forță în dauna altor sectoare cheie ale societății.

De asemenea, avem un stat care în cele trei decenii de neoliberalism și-a înstrăinat ori distrus aproape toată capacitatea de producție. Săptămâna trecută, compania majoritar de stat Antibiotice Iași, una dintre puținele excepții cruțate de privatizare, a reluat producția de Paracetamol. E un aspect pozitiv, desigur, dar care ne arată totodată câte alte lucruri ar putea statul să facă acum împotriva pandemiei dacă și alte industrii cheie s-ar afla încă în proprietate publică. În loc să ne bizuim pe donații private și pe bunăvoința companiilor străine care domină industria auto, aceasta din urmă ar fi putut fi pusă la treabă de acum câteva luni pentru a produce ventilatoare și alte echipamente medicale. În schimb, fabrica Ford de la Craiova își trimite muncitorii în șomaj tehnic, deși în SUA Ford a început deja să producă ventilatoare!

Sunt zero șanse ca guvernul neoliberal al țării să rechiziționeze industriile private pentru a contribui la efortul colectiv împotriva pandemiei. De precizat că la fel de puține șanse ar fi fost și sub un guvern PSD: prioritatea nr. 1 a tuturor partidelor parlamentare e să facă pe plac sectorului de afaceri. Vedem, de pildă, sistarea chiriilor pentru unitățile comerciale, dar nu și pentru persoanele private. Vedem cum guvernul PNL vrea să atace la Curtea Constituțională chiar și o măsură rezonabilă precum amânarea plății utilităților. Vedem cum acest guvern, la presiunea mediului de afaceri, vrea să taie locuri de muncă în sistemul public, bugetarii fiind un țap ispășitor convenabil în această perioadă. Vedem cum acest guvern a suspendat formal Legea Dialogului Social, în timp ce grupul de lobby al marelui capital, așa-numita Coaliție pentru Dezvoltarea României, are parte de un dialog privilegiat cu premierul țării! Vedem cum în mijlocul pandemiei, mii de oameni pleacă în Austria și Germania ca mână de lucru ieftină, riscându-și sănătatea tocmai pentru că statul nu le oferă suficientă protecție economică în țara lor.

Toate acestea, însă, nu reprezintă vreun excepționalism românesc – după măsura posibilităților, în fiecare țară statul vine cu măsuri care să protejeze profiturile marelui capital, cel care altminteri propovăduiește non-intervenția statului. În orice epocă istorică, rolul principal al statului a fost de-a proteja interesele elitelor economice, de la proprietarii de sclavi din Roma Antică, la marii latifundiari în feudalism la marile corporații de azi. Situații urgente ca cea de acum, însă, obligă statul să ofere și niște minime măsuri de protecție socio-economică a populației. Astfel, statul capitalist e acum sfâșiat de o contradicție tot mai puternică: pe de-o parte, funcția sa primară de-a servi interesele marelui capital, ceea ce explică întârzierea cu care au fost impuse peste tot măsurile de carantină, evident necesare încă din ianuarie; pe de altă parte, funcția sa de pacificare socială, în cazul de față atenuarea efectelor acestei crize asupra populației.

Dacă în unele țări mai dezvoltate statul pare să încerce să rezolve această contradicție printr-un plan de tip keynesian, care ar presupune investiții publice masive în economie pentru stimularea cererii și a ofertei, în țări periferice ca România un astfel de scenariu este extrem de implauzibil. În timp ce majoritatea țărilor din Vest vor să aloce între 10% și 20% din PIB pentru începutul revenirii economice, guvernul României propune 3%, incluzând aici „banii europeni”. Pentru mai mult de atât ar fi nevoie, în primul rând, de o reorientare substanțială a politicii fiscale în direcția taxării marilor companii și a marilor averi, care la rândul său ar presupune, cel mai probabil, control asupra capitalului, naționalizări masive și alte măsuri pe care nici actualul guvern neoliberal, nici orice alt guvern bazat pe actuala configurație din Parlament nu ar fi capabil să le ia. Trebuie să ne așteptăm, deci, la măsuri pro-afaceri, ca de obicei, dar cu efecte sociale mult mai devastatoare în contextul pandemiei și al crizei economice care practic deja a început.

Toate acestea vor avea, însă, un impact foarte puternic asupra conștiinței colective. Deja vedem cum decenii de propagandă neoliberală despre mâna invizibilă și piața care se auto-reglează se duc pe Apa Sâmbetei în doar câteva săptămâni. În situații de criză ca aceasta, mulți pot trage concluzii politice la care altminteri ar ajunge într-o perioadă mult mai lungă. Absurditatea criminală a privatizării sistemului de sănătate a devenit mult mai evidentă în ochii imensei majorități a oamenilor. Nevoia unui stat cu o capacitate de producție industrială proprie, independentă, a devenit și ea mai clară; la fel și adevărata sursă a valorii adăugate în societate: oamenii obișnuiți care ne oferă produsele și serviciile de care avem nevoie, nu antreprenorii ori investitorii providențiali.

Nu avem de-a face, însă, cu un proces uniform ori liniar. Majoritatea oamenilor continuă să caute răspunsuri despre cauzele crizei și soluțiile necesare. Acolo unde stânga nu va oferi acele răspunsuri, dreapta populistă și naționalistă va profita speculând tentațiile naționaliste la care mulți se vor deda în această perioadă. De aceea, avansarea unei alternative socialiste, democratice și internaționaliste (și nu simulacrul de unitate europeană numit UE) e mai imperativă ca niciodată. O astfel de alternativă trebuie, în primul rând să adreseze pandemia prin care trecem acum și efectele sale socio-economice asupra claselor populare. Așadar, propunem:

  1. Naționalizarea sub control democratic a spitalelor și clinicilor private pentru a contracara pandemia cât mai eficient.
  2. Înființarea de comitete democratice în spitalele publice care să se coordoneze între ele la nivel național în privința nevoilor și a stocurilor de provizii existente.
  3. Rechiziționarea hotelurilor și a pensiunilor pentru a adăposti personalul medical, dar și pacienți în zonele unde capacitatea spitalelor e depășită.
  4. Naționalizarea sub control democratic a fabricilor a căror producție poate fi reconvertită în vederea combaterii crizei și a efectelor sale.
  5. Naționalizarea sub control democratic a industriei agro-alimentare, pentru a garanta hrana întregii populații în anticiparea crizei economice.
  6. Introducerea unui venit universal garantat pe perioada pandemiei și a crizei economice, echivalent cu salariul minim pentru un trai decent.
  7. Anularea ratelor bancare și chiriilor, fără reeșalonare, pe durata perioadei de urgență.
  8. Reactivarea formală imediată a Legii Dialogului Social și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
  9. Taxarea imediată a marilor companii, a marilor averi și a marilor proprietăți, ca măsuri necesare pentru protejarea socio-economică a populației, la nevoie introducerea controlului asupra capitalului pentru a opri un eventual exod al acestuia în afara țării.
  10. Rectificarea bugetară imediată, prin care să se redistribuie fonduri de la instituțiile de forță ale statului către sectoarele sus-pomenite, în principal sistemul medical.

SISTEM DE SĂNĂTATE PUBLIC, NU PRIVAT!

DEMOCRAȚIE REALĂ – LA LOCUL DE MUNCĂ, ÎN INSTITUȚII ȘI PE STRADĂ!

PROTECȚIE SOCIO-ECONOMICĂ PENTRU TOȚI LUCRĂTORII!

UN STAT ÎN SLUJBA NEVOILOR, NU A CAPITALULUI!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *