Demersul Coaliției pentru Familie de modificare a Constituției nu are nimic de-a face cu protejarea familiilor din România. Este un demers ultra-conservator care vrea să limiteze un drept civil pe temeiuri religioase, deși Constituția spune că trăim într-un stat laic. Este un demers reacționar în vizunea căruia nu doar un cuplu de același sex, ci și un cuplu heterosexual fără copii ori o familiile monoparentală nu poate fi considerată o familie. Este un demers prin care se „apără” tradiția unora prin atacarea libertății altora.
De asemenea, e vorba de un demers pur demagogic. Cu totul altele sunt problemele cu care se confruntă familiile din România. Nu drepturile LGBT obligă mii de părinți să-și lase copiii acasă pentru a pleca la muncă în străinătate. Nu drepturile LGBT împiedică mii de tineri să se mute la casa lor pentru a-și întemeia o familie, ci slujbele prost plătite și o piață imobiliară tot mai inaccesibilă. Nu drepturile LGBT fac din România țara cu cea mai mare rată de mortalitate infantilă din Europa, ci subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate. Nu drepturile LGBT stau în spatele violenței domestice. Acestea ar fi temele de campanie ale Coaliției pentru Familie dacă i-ar păsa cu adevărat de familiile din România. Însă această mișcare e preponderent formată din filistini conservatori care nu au grija zilei de mâine și nici grija de semeni pe care pretind, fariseic, s-o aibă.
Cu atât mai demagogică e susținerea acordată acestei inițiative de către casta politică românească, în goana sa oportunistă după voturi facile. De asemenea, în special pentru partidul de guvenare, e un prilej ideal de a-i dezbina pe oameni și a distrage atenția de la problemele reale din societatea românească. Găsirea unui țap ispășitor e un tertip vechi a elitelor conducătoare, iar de data asta s-a nimerit să fie comunitatea LGBT.
Noi refuzăm să fim păcăliți de acest tertip! De aceea, Mâna de Lucru cheamă la BOICOTAREA referendumului din 7 octombrie, care nu va fi validat dacă prezența la urne va fi de sub 30%. Refuzăm să ne lăsăm dezbinați de o inițiativă reacționară, demagogică și irelevantă pentru problemele oamenilor. Cerem drepturi civile și sociale pentru toți cetățenii țării!