Demersul Coaliției pentru Familie de modificare a Constituției nu are nimic de-a face cu problemele și interesele familiilor din România. Familiile reale din România nu au nevoie de „redefinire”, ci de recunoaștere, protecție și sprijin, de servicii publice de calitate, de creșe, școli, spitale, locuințe și locuri de muncă decente, și de recunoaștere legală egală din partea statului, fără tratament preferențial al unui tip „ideal” de familii care satisface gusturile elitei conservatoare.
Cei aproximativ 40 de milioane de euro din banul public aruncați pe referendum nu ating nici una dintre problemele socio-economice grave cu care se confruntă familiile românești: de la copiii lăsați acasă de părinții plecați la muncă în străinătate la școlile care stau să cadă pe elevi la violența domestică și absența unei infrastructuri care să ajute victimele acesteia la faptul că avem cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă din UE. Acestea ar fi temele de campanie ale Coaliției pentru Familie și ale castei politice dacă le-ar păsa cu adevărat de familiile din România!
În schimb, referendumul din 6-7 octombrie legitimează un demers ultra-conservator care vrea să limiteze un drept civil pe temeiuri religioase, deși Constituția spune că trăim într-un stat laic, menit să ne reprezinte pe toți ca cetățeni și doar ca cetățeni. Avem de-a face cu o viziune reacționară potrivit căreia nu doar un cuplu de același sex, ci și un cuplu heterosexual fără copii ori o familiile monoparentală nu poate fi considerată o familie. Este un demers prin care se apără tradiția unei majorități prin atacarea libertății unei minorități, dar e o falsă apărare: nu există absolut niciun motiv pentru care extinderea dreptului la căsătorie civilă la cuplurile de același sex ar împiedica în vreun fel cuplurile tradiționale să se căsătorească și să urmeze modelul familiei creștine ca până acum.
Mai mult însă, modificarea vizată de referendum ar fi doar primul pas dintr-o luptă mai amplă împotriva unor drepturi precum cel al întreruperii de sarcină ori cel la divorț. Acest model a fost aplicat și în alte state cu ajutorul acelorași sponsori internaționali ai campaniei CpF.
De cealaltă parte, susținerea castei politice din România pentru această inițiativă – inclusiv din partea partidelor așa-zis liberale ori social-democrate – este de un populism obscen, animat nu de vreun elan conservator descoperit peste noapte ci de goana oportunistă după voturi facile. De asemenea, în special pentru partidul de guvernare (care ne confirmă pentru a mia oară că NU ESTE UN PARTID DE STÂNGA), referendumul e un prilej ideal de a-i dezbina pe oameni și a distrage atenția de la problemele reale din societatea românească. Găsirea unui țap ispășitor e un tertip vechi al elitelor conducătoare de pretutindeni, iar de data asta s-a nimerit ca țapul ispășitor să fie comunitatea LGBT. Noi refuzăm să fim păcăliți de acest tertip!
Din toate motivele expuse mai sus, grupul Mâna de Lucru cheamă – în acord cu poziția adoptată de activiștii pentru drepturile LGBT – la BOICOTAREA referendumului din 6-7 octombrie, care nu va fi validat dacă prezența la urne va fi de sub 30%. Refuzăm să ne lăsăm dezbinați de o inițiativă reacționară, demagogică și irelevantă. Căci, în vreme ce familiile de rând muncesc pe brânci în țară și în afară pe salarii de nimic, în vreme ce în România reală familii extinse, familii monoparentale și familii fără recunoaștere legală trudesc să crească următoarea generație fără mare ajutor din partea statului (stat aservit unei elite minuscule care se refugiază din calea greutăților în sinecuri, cartiere de lux, școli și spitale private), a sugera că problemele noastre reale stau în frazeologia constituției e o fumigenă de un cinism greu de egalat.
Spunem NU participării la referendum și DA pentru campanii care să lupte pentru interesele reale ale familiilor – „tradiționale” sau nu – din România: slujbe sigure și salarii decente, care să prevină migrația economică; investiții în școli, astfel încât toți copiii să aibă acces la educație de calitate; creșterea finanțării pentru sănătate, actualmente aflată la jumătate din media europeană ca procent din PIB; locuințe sociale și plafonarea chiriilor, pentru ca zecile de mii de cupluri tinere care încă locuiesc cu părinții să se poată muta la casa lor; îmbunătățirea legislației și a infrastructurii pentru protejarea victimelor violenței domestice etc. Toate acestea, însă, contravin politicilor neo-liberale la care subscriu partidele politice din România. E sarcina stângii extra-parlamentare să ofere alternativa politică dispusă și capabilă să lupte pentru interesele reale ale oamenilor de rând.
